Pe agenda evenimentelor desfășurate astăzi, 23 octombrie, la Universitatea de Stat din Moldova, s-a aflat și exercițiul practic de simulare a acțiunilor în caz de cutremur de pământ, organizat de Formațiunile de protecție civilă ale instituției, în cooperare cu Direcția situații excepționale și Direcția sănătate publică Buiucani.

Coordonarea exercițiului a fost asigurată de șeful Departamentului în domeniul protecției civile al USM, Oleg Chetrean, și de șeful Departamentului Social al USM, Victor Gîrlea. Raportul privind desfășurarea acțiunii a fost prezentat președintelui Comisiei pentru Situații Excepționale, prorectorul USM, Violeta Cojocaru.

Exercițiul a avut drept scop verificarea nivelului de pregătire a personalului și a studenților în fața unei situații excepționale, testarea capacității de reacție și cooperare între formațiunile de protecție civilă și serviciile specializate, precum și perfecționarea măsurilor de evacuare și intervenție în caz de seism.

La activitate au participat echipele specializate ale USM: formațiunea sanitară (de prim ajutor), formațiunea PSI (de prevenire și stingere a incendiilor), formațiunea de intervenție tehnică, formațiunea de menținere a ordinii publice și formațiunea de cercetare și recunoaștere.

Fiecare grup a avut atribuții specifice, de la identificarea zonelor afectate și acordarea primului ajutor, până la asigurarea siguranței energetice, menținerea ordinii și evacuarea persoanelor spre punctul medical.

 

Published joi, 23 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Limba noastră – sărbătoare a identității și demnității naționale

„Trăiască frumoasa și cumintea Limbă Română! Fie în veci păstrată cu sfințenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie!” (Ion...

Inaugurarea Centrului didactic de educație interculturală la Facultatea de PȘESAS, USM

La 26 august a.c., în sala 419 din blocul 3 al Universității de Stat din Moldova, a avut loc deschiderea Centrului Didactic de Educație Interculturală, dotat...

ÎNTÂLNIREA CU STUDENȚII ANULUI I AI FACULTĂȚII DE MATEMATICĂ ȘI INFORMATICĂ

Stimați studenți, BINE AȚI VENIT la Facultatea de Matematică și Informatică! Anul de studii 2020-2021 începe altfel decât ne-am obișnuit. Adunarea generală a studenților anului I, admiterea...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved