Managerii Universității de Stat din Moldova au avut astăzi, 23 octombrie, o întrevedere de lucru cu mai mulți reprezentanți ai mediului universitar, ai industriei IT și ai sectoarelor creative. Agenda discuțiilor a inclus prezentarea generală a USM și a oportunităților pe care instituția le poate oferi dezvoltatorilor inițiativei „The Moldovan School of Economics”, privind potențialele direcții de colaborare în domeniile educației și cercetării.

La întâlnire, USM a fost reprezentată de Vladimir Dolghi, prorector pentru activitatea economico-financiară și relaţii internaţionale, care a purtat discuții cu Misha Gipsman-Zeldin, doctorand la Ariel University (Israel), Director al Moldovan School of Economics și al Center of Economic Studies and Research; Denis Iachimovschi, Chief Operating Officer al companiei franco-israeliene „Feel IT Services”. 

Printre domeniile identificate drept prioritare s-au numărat: agricultura și biologia, fizica și tehnologiile înalte (IT/High Tech), industriile creative, economia, precum și educația timpurie, dezvoltarea copilului și psihologia socială.

Participanții au analizat posibilitatea lansării unor programe educaționale comune, a proiectelor de cercetare colaborativă și a unor parteneriate cu mediul de afaceri, menite să sprijine inovarea și transferul de cunoștințe la nivel național și internațional.

Tot astăzi, directoarea Centrului Mediacor, Alena Maxemchuk, le-a prezentat oaspeților, spațiul hubului dedicat industriilor creative al USM, unde au fost prezentate infrastructura educațională modernă, echipamentele multimedia și spațiile de colaborare destinate proiectelor comune.

Published joi, 23 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Susținerea publică a tezei de doctor în istorie „Moneda și circulația monetară în Principatul Moldovei (1711-1859)”

Se anunță susținerea tezei de doctor în istorie „Moneda și circulația monetară în Principatul Moldovei (1711-1859)” Candidat: Elena Arcuș-Jantovan  Conducători ştiinţifici: Sergiu Matveev, doctor în istorie...

Inovare și performanță în cadrul mobilităților academice la USM: Departamentul de Filosofie și Antropologie

USM este instituția cu cele mai numeroase proiecte și programe academice care sporesc randamentul didacticii, dar și al cercetării, prin extinderea semnificativă a oportunităților de profesionalizare...

Interuniversity training course “Understanding of the main issues of EU policies related to education-research-innovation”

Dear students, junior professionals and academic community, It is our pleasure to inform you that the first interuniversity training course of the “Promoting education-research-innovation through European...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved