Managerii Universității de Stat din Moldova au avut astăzi, 23 octombrie, o întrevedere de lucru cu mai mulți reprezentanți ai mediului universitar, ai industriei IT și ai sectoarelor creative. Agenda discuțiilor a inclus prezentarea generală a USM și a oportunităților pe care instituția le poate oferi dezvoltatorilor inițiativei „The Moldovan School of Economics”, privind potențialele direcții de colaborare în domeniile educației și cercetării.

La întâlnire, USM a fost reprezentată de Vladimir Dolghi, prorector pentru activitatea economico-financiară și relaţii internaţionale, care a purtat discuții cu Misha Gipsman-Zeldin, doctorand la Ariel University (Israel), Director al Moldovan School of Economics și al Center of Economic Studies and Research; Denis Iachimovschi, Chief Operating Officer al companiei franco-israeliene „Feel IT Services”. 

Printre domeniile identificate drept prioritare s-au numărat: agricultura și biologia, fizica și tehnologiile înalte (IT/High Tech), industriile creative, economia, precum și educația timpurie, dezvoltarea copilului și psihologia socială.

Participanții au analizat posibilitatea lansării unor programe educaționale comune, a proiectelor de cercetare colaborativă și a unor parteneriate cu mediul de afaceri, menite să sprijine inovarea și transferul de cunoștințe la nivel național și internațional.

Tot astăzi, directoarea Centrului Mediacor, Alena Maxemchuk, le-a prezentat oaspeților, spațiul hubului dedicat industriilor creative al USM, unde au fost prezentate infrastructura educațională modernă, echipamentele multimedia și spațiile de colaborare destinate proiectelor comune.

Published joi, 23 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

CONCURS PENTRU PREMIUL NATIONAL

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a anunțat demararea Concursului pentru selectarea candidaților pentru anul 2020. Menționăm că, Premiul Naţional se acordă pentru: 1) cercetări ştiinţifice care au contribuit...

PERFORMANȚA TA ÎNCEPE AICI! MĂRTURII ALE ABSOLVENȚILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA!

,,Universitatea de Stat din Moldova este instituţia de prestigiu, în cadrul căreia se formează o viziune nouă, o gândire creatoare şi o concepţie modern asupra societăţii...

USM, Gala Performanțelor 2020

USM, Gala performanțelor 2020 Tradițional, la sfârșit de an de studii, Universitatea de Stat din Moldova organizează un eveniment importantpentru comunitatea academică a instituției – Gala...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved