Universitatea de Stat din Moldova prin intermediul Școlii de Administrație Publică, începe o nouă colaborare cu CMI – Fundația pentru Pace Martti Ahtisaari, care consolidează parteneriatul lansat în 2023 și marchează o nouă etapă în cooperarea dintre cele două instituții. Aceasta implică sporirea capacităților instituționale și profesionale în domeniul organizării administrativ-teritoriale și al guvernanței pe mai multe niveluri în Republica Moldova. 

În acest sens, astăzi, 29 octombrie, instituțiile au încheiat un Memorandum de colaborare, ce prevede dezvoltarea de instrumente metodologice, elaborarea de programe de instruire profesională, realizarea de cercetări aplicate și promovarea bunelor practici.

Actul a fost semnat de către rectorul USM, prof. univ., dr., Igor Șarov și managerul de țară, CMI, Natalia Djandjgava, în prezența directorului Școlii de Administrație Publică, Serghei Palihovici, consilierul principal CMI, Steve Young și managerul de proiect CMI, Olesea Garbuz. Ambele părți au salutat această colaborare, menționând că vor transforma obiectivele stabilite în rezultate concrete, care să contribuie la evoluția modelului de guvernanță și la întărirea capacităților instituționale în Republica Moldova.

CMI va oferi suport de expertiză și acces la rețele internaționale de specialiști, iar USM va coordona dezvoltarea Ghidului Alesului Local din UTAG, programele de instruire și cercetări aplicate aferente, contribuind la promovarea rezultatelor în mediile academice și administrative.

Parteneriatul include implicarea Școlii de Administrație Publică și a Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative din cadrul USM. Activitățile se vor desfășura ca parte a proiectului implementat de CMI „Susținerea dialogului instituționalizat și durabil privind UTA Găgăuzia” cu susținerea Suediei.

Published miercuri, 29 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Peste 450 de tineri dornici să studieze științe politice și administrative la FRIȘPA, USM, în noul an de studii

În fiecare an, admiterea la studii universitare în Republica Moldova vine cu noi provocări. Anul 2020 ne-a creat realități la care a trebuit să ne adaptăm...

Invitație la Conferința Științifică Internațională , organizată de Facultatea de Istorie și Filosofie a USM

În perioada 19-20 noiembrie 2020, Facultatea de Istorie și Filosofie a USM organizează Conferința Științifică Internațională „Școala Internațională de Metodologie în Științele Socioumane”, ediția a IV-a...

Căminele USM sunt pregătite pentru a-și primi studenții în noul an de studii

Comoditate, Siguranță și Accesibilitate – acestea sunt calitățile care descriu viața de student în căminele Universității de Stat din Moldova. Camerele spațioase, dotate corespunzător, împreună cu...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved