Prorectorul pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale a Universității de Stat din Moldova, Vladimir Dolghi, a avut o ședință de lucru cu președintele Camerei Americane de Comerț din Moldova (AmCham), Alexandru Gozun. Discuțiile s-au axat pe problemele actuale ale dezvoltării economiei naționale și pe consolidarea cooperării dintre mediul academic și cel de afaceri. La întâlnire a fost prezent și directorul Moldovan School of Economics (MSE) și al Centrului de Cercetări Economice și Sociale (CESR), Misha Gipsman-Zeldin.  

Discuțiile s-au concentrat inclusiv și pe teme privind competitivitatea și sustenabilitatea economiei Republicii Moldova, printre care: reindustrializarea și revitalizarea economică, securitatea națională și economică, transformarea digitală și impactul inteligenței artificiale asupra productivității și ocupării forței de muncă.

Participanții au subliniat necesitatea revizuirii așteptărilor mediului de afaceri în contextul integrării europene, a armonizării politicilor educaționale și economice și a formării unei noi generații de lideri și specialiști capabili să valorifice oportunitățile de inovare și dezvoltare regională.

Spre final, USM și AmCham Moldova, au convenit asupra creării unei platforme comune de reflecție și acțiune, menite să sporească dialogul public-privat, să stimuleze cercetarea aplicată și să elaboreze strategii economice sustenabile pe termen lung, orientate spre atragerea investițiilor și creșterea competitivității Republicii Moldova.

Published miercuri, 29 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Conferința științifică studențească „Chimia ecologică și a mediului”, ediția a XVIII-a, consacrată Zilei Internaționale a Studenților

Departamentul Chimie Industrială și Ecologică și Laboratorul de cercetări științifice „Chimie ecologică și tehnologii chimice moderne” din cadrul Facultății de Chimie si Tehnologie Chimică au organizat...

Anunț privind demararea procesului de alegere a noului Senat al USM

Conform deciziei Senatului Universității de Stat din Moldova, din 18.11.2020, Comisia Electorală Universitără anunță declanșarea procesului de alegere a noului Senat al Universității de Stat din...

Palatul Sporturilor al USM, de 22 de ani carte de vizită și atelier de formare a elitei țării

Interviu cu dna Otilia Dandara, prorector pentru activitatea didactică cu exercitarea atribuțiilor de rector, profesor universitar, doctor habilitat. Această săptămână a debutat la Universitatea de Stat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved