Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova a organizat masa rotundă cu tema „Implicarea mediului academic în procesul decizional: necesitate, importanță, impact”, un eveniment dedicat promovării dialogului dintre cercetători, cadre universitare și reprezentanți ai administrației publice.

Agenda discuțiilor a vizat teme de actualitate precum: Cercetarea aplicată și transferul de cunoștințe în administrația publică; Expertiza academică în sprijinul bunei guvernări: rol, responsabilitate, relevanță; Importanță implicarea mediului academic în procesul de elaborare a politicilor publice; Rolul mediului academic în consiliile consultative și grupurile de lucru; Riscul politizării contribuției academice; Mecanisme instituționale care pot fi dezvoltate pentru a încuraja implicarea mediului academic în procesul decizional; Aplicarea metodelor mixte în elaborarea și analiza politicilor publice. Exemple de bune practici și impact.

La discuții au participat: Sergiu Palihovici, directorul Școlii de Administrație Publică a USM, dr. în științe politice; Georgeta Stepanov, prorector pentru activitatea științifică, dr., în științe ale comunicării, USM; Alla Roșca, doctor habilitat în științe politice, cercetător asociat la Edgewater Research, profesor adjunct la Universitatea Xavier din Louisiana, Președinte al Consiliului pentru Afaceri Mondiale din New Orleans (WACNO) din Statele Unite ale Americii; Victoria Bulicanu, doctor în științe politice, conferențiar universitar, decan al Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării (FJȘC); Ludmila Rusnac, dr. în filologie, conferențiar universitar, prodecanul FJȘC; Laura Tugarev, dr. în științe ale comunicării, conferențiar universitar, șeful Departamentului Departamentului Teoria și Practica Jurnalismului, FJȘC, Mariana Tacu, dr. în științe politice, conferențiar universitar, FJȘC. 

Concluziile formulate s-au referit la gradul insuficient de implicare a mediului academic în procesele decizionale, în mod special, la nivel central. De asemenea au fost discutate și formulate mai multe propuneri privind creșterea rolului mediului academic în procesele de administrare publică, concluzii, care urmează a fi transmise autorităților în vederea îmbunătățirii proceselor decizionale.

Published vineri, 31 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

AVIZ privind susținerea lucrării de sinteză pentru obținerea titlului de doctor habilitat în istorie

Universitatea de Stat din Moldova anunță susținerea publică a susținerea lucrării de sinteză pentru obținerea titlului de doctor habilitat în istorie, cu tema: România și Puterile...

Studenții USM, în dialog cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova

Viitorii specialiști formați la Facultatea de Științe Economice din cadrul USM au participat la o lecție dedicată activității Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova...

Studenții Filierii Francofone de Drept a USM, în competiție internațională de elocință la Universitatea din București

Studenții Filierii Francofone de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM) au reprezentat instituția la Concursul internațional de elocință, organizat marți, 07 aprilie, la Colegiul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved