La Institutul de Zoologie al Universității de Stat din Moldova au fost inaugurate trei săli de conferințe, modernizate în cadrul proiectului „Modernizarea spațiului administrativ, a sălilor de conferințe ale Institutului de Zoologie, USM”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României.

Rectorul USM, Igor Șarov, aflat la deschiderea evenimentului, a subliniat importanța investițiilor în infrastructura academică și științifică, menționând că astfel de inițiative contribuie esențial la crearea unui mediu propice cercetării moderne și colaborării interdisciplinare. Motto-ul cuvântului de salut al domniei sale, a fost „Mulțumim, România!”, astfel fiind accentuată susținerea acordată de statul român pentru Republica Moldova. 

De asemenea, printre oficiali au fost prezenți directori ai institutelor de cercetare, cadre universitare și cercetători.

În cadrul evenimentului, Laurenția Ungureanu, director al Institutului de Zoologie al USM, a prezentat obiectivele proiectului, bugetul valorificat, sustenabilitatea proiectului, inclusiv în aspectul dezvoltării relațiilor de colaborare cu instituțiile de cercetare din România. 

Sălile se află în blocul administrativ situat pe str. Academiei 1, și au fost dotate cu echipamente tehnice performante, care vor fi utilizate de institutele de cercetare ale USM: Institutul de Zoologie, Institutul de Ecologie și Geografie și Institutul de Fiziologie și Sanocreatologie.

Bugetul total al proiectului este de 236,25 mii RON, din care 225 mii RON este finanțarea nerambursabilă acordată de către DRRM și 11,25 mii RON (5%) – contribuția proprie a USM. Proiectul a început în data de 30 mai 2025 și are o durată de 6 luni.

Published vineri, 31 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Ultima zi de înscriere la concursul pentru studenții din Republica Moldova, Ucraina și Belarus, organizat de Facultatea de Istorie și Filosofie a USM

În urma unei cartografieri minuțioase, participanții vor cunoaște viața evreilor din ghetourile Grodno, Cernăuți și Chișinău din anii 1941-1944. Cu ajutorul metodelor digitale inovative, ei vor...

UNIVERSITATEA UPPSALA DIN SUEDIA, OFERĂ BURSE PENTRU MOBILITĂȚI ACADEMICE STUDENȚILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA (III)

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului interinstituțional încheiat între părți, Universitatea Uppsala dinSuedia oferă pentru semestrul II al anului de studii 2020-2021:4 (patru)...

Noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Republica Moldova, E.S. Sofia Grammata, la Universitatea de Stat din Moldova

Joi, 3 septembrie 2020, E.S. Sofia Grammata, noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Republica Moldova, cu sediul la București, a întreprins o vizită la Universitatea...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved