Zece cercetători ai Universității de Stat din Moldova au fost desemnați laureați ai Premiilor Academiei de Științe a Moldovei, în cadrul Galei Premiilor AȘM. Evenimentul emblematic a fost consacrat Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare și a reunit comunitatea academică și științifică națională într-un moment de apreciere a performanței.

AȘM a recunoscut excelența în cercetare și inovare a următorilor cercetători USM-iști:

  • Dumitru LOZOVAN, m. c. AȘM, dr. hab., Institutul de Matematică și Informatică „Vladimir Andrunachievici” – Premiul „Vladimir Andrunachievici” (matematică și informatică), pentru ciclul de lucrări „Metode de optimizare și control al sistemelor dinamice deterministe și stocastice”;
  • Mihai MACOVEI, dr. hab., Institutul de Fizică Aplicată – Premiul „Vsevolod și Sveatoslav Moscalenco” (fizică), pentru ciclul de lucrări „Efecte cuantice în sisteme colective dense”;
  • Tudor LUPAȘCU, acad. AȘM; Raisa NASTAS, dr.; Oleg PETUHOV, dr.; Nina ȚÎMBALIUC, dr. și Irina CEBAN, dr., Institutul de Chimie – Premiul „Nicolae Gărbălău” (chimie), pentru crearea unor materiale absorbante inovatoare obținute din biomasă agricolă;
  • Galina BUȘMACHIU, dr. hab. și Svetlana BACAL, dr. hab., Institutul de Zoologie  – Premiul „Alexandru Cibotaru” (biologie și ecologie), pentru studiile dedicate coleopterelor saproxilice;
  • Tudor BUMBU, dr., Institutul de Matematică și Informatică „Vladimir Andrunachievici” – Premiul „Valeriu Canțer” (tineri cercetători), pentru cercetările inovatoare privind digitalizarea textelor istorice românești.

Universitatea de Stat din Moldova adresează cele mai sincere felicitări și expresii de înaltă apreciere cercetătorilor laureați pentru performanțele științifice remarcabile și pentru contribuția substanțială la dezvoltarea cercetării fundamentale și aplicative din Republica Moldova.

Stimați laureați ai premiilor AȘM, prin munca asiduă și prin dedicare față de excelența academică, Dvs. consolidați prestigiul USM și al științei naționale în plan internațional.

Detalii pot fi găsite aici: https://www.youtube.com/watch?v=XrLjq7bARjc

 

 

Published marți, 11 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

AVIZ privind examinarea privind examinarea tezei de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru evaluarea tezei de doctor habilitat cu tema Problema Basarabiei în context internațional (1853-1878), la specialitatea 611.02 – Istoria românilor...

USM și Ambasada Marii Britanii consolidează dialogul pentru parteneriate academice și de cercetare durabile

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a primit astăzi, 15 aprilie, vizita oficială a Ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în...

Necrolog Galina Dragalina (06.11.1946 – 14.04.2026)

Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Galina Dragalina, personalitate marcantă a domeniului chimiei, profesor universitar și fost decan al Facultății de Chimie și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved