Istorici, cercetători și experți din Republica Moldova, Germania și alte țări europene s-au reunit astăzi, 12 noiembrie, la Universitatea de Stat din Moldova (USM), în cadrul Conferinței Internaționale „Das Jahr 1944 und seine Folgen – Lokale Perspektiven“, („Anul 1944 și consecințele sale – Perspective locale”). Evenimentul, găzduit de USM, reprezintă o platformă de discuții privind impactul anului 1944 asupra societății, identității și memoriei colective din spațiul basarabean și est-european.

La sesiunea de deschidere au participat: rectorul USM, Igor Șarov, directorului Institutului pentru Cultura și Istoria Germanilor din Europa de Sud-Est (IKGS München), dr. Florian Kührer-Wielach, și reprezentanții Fundației Konrad Adenauer (KAS) în Republica Moldova, Brigitta Triebel. În continuare, rectorul USM Igor Șarov, a susținut o prelegere intitulată „Perspective istoriografice și ale culturii memoriei”, sesiune moderată de reprezentanta KAS, Brigitta Triebel.

Evenimentul a cuprins trei paneluri de discuții și două prelegeri principale moderate de cercetători din spațiul european. Printre vorbitori s-au numărat: Svetlana Suveica; Aurelia Felea; Vasile Dumbrava; Igor Cașu și alții. În cadrul sesiunii de dialog artistic, „Status quo? – Neue Bilder von Moldova”, Heinke Fabritius a discutat cu fotograful Volker Kreidler despre reprezentările contemporane ale Moldovei.

Conferința a fost organizată de Fundația Konrad Adenauer – Biroul din Republica Moldova, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și Institutul pentru Cultura și Istoria Germanilor din Europa de Sud-Est la LMU München, în colaborare cu Institutul Federal pentru Cultura și Istoria Europei de Est din Oldenburg.. Manifestarea științifică se înscrie în seria de activități academice dedicate consolidării dialogului istoric și intercultural între Republica Moldova și spațiul european.

Published miercuri, 12 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Alegeri la USM pentru desemnarea a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională

Miercuri, 10.06.2020, conform prevederilor Codului Educaţiei, Cartei USM și Regulamentului privind formarea şi funcţionarea Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (CDSI) al USM au fost organizate alegeri...

ANUNȚ

La data de 10 iunie 2020, au fost aleşi membrii CDSI, din rândul cadrelor didactice titulare ale USM, prin vot direct, secret şi liber exprimat de...

Anunț cu privire la concursul Burse de merit 2020 pentru studenții ciclului I și II

Participă la competiția de acordare a Burselor de merit 2020 şi fii unul dintre tinerii care vor intra în posesia unei burse de merit finanțate din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved