Universitatea de Stat din Moldova, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Asociația pentru Susținerea Inovării și Dezvoltării Durabile „Impuls” organizează un Atelier de lucru dedicat discutării și elaborării Planului de Acțiune pentru Educația Digitală în Armenia și Republica Moldova. Atelierul este organizat în cadrul proiectului Erasmus+ MEDIA.

Scopul evenimentului:

Atelierul își propune să creeze o platformă de dialog între reprezentanți ai mediului academic, ai mediului de afaceri, ai societății civile și factori de decizie, pentru a analiza direcțiile strategice ale transformării digitale în educație și pentru a formula recomandări privind actualizarea nomenclatorului profesiilor în concordanță cu cerințele economiei digitale.

 Data: 19 noiembrie 2025
 Ora: 12:00 – 15:00
 Locația: Universitatea de Stat din Moldova, blocul 4, sala 343

Agenda:

Evenimentul va include prezentări și discuții pe următoarele teme:

  • Rolul Cadrului Național al Calificărilor în susținerea educației digitale;
  • Planul de acțiune pentru educația digitală – priorități naționale și perspective de viitor;
  • Integrarea competențelor digitale în curriculumul universitar;
  • Experiențe regionale privind transformarea digitală în învățământul superior;
  • Recomandări privind nomenclatorul profesiilor pentru era digitală.

Public țintă:

Atelierul se adresează reprezentanților universităților, autorităților publice, mediului de afaceri, societății civile, cadrelor didactice, experților în educație digitală și tuturor celor interesați de dezvoltarea competențelor pentru economia digitală.

Participare:

Pentru a vă înregistra, vă rugăm să completați formularul de participare. https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfJzMd_Rr8UOVFFJ6XNm4l5uLGeWcBHpkpRNckPWXqFs02ZYQ/viewform?usp=dialog 

Published vineri, 14 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Ultima zi de înscriere la concursul pentru studenții din Republica Moldova, Ucraina și Belarus, organizat de Facultatea de Istorie și Filosofie a USM

În urma unei cartografieri minuțioase, participanții vor cunoaște viața evreilor din ghetourile Grodno, Cernăuți și Chișinău din anii 1941-1944. Cu ajutorul metodelor digitale inovative, ei vor...

UNIVERSITATEA UPPSALA DIN SUEDIA, OFERĂ BURSE PENTRU MOBILITĂȚI ACADEMICE STUDENȚILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA (III)

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului interinstituțional încheiat între părți, Universitatea Uppsala dinSuedia oferă pentru semestrul II al anului de studii 2020-2021:4 (patru)...

Noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Republica Moldova, E.S. Sofia Grammata, la Universitatea de Stat din Moldova

Joi, 3 septembrie 2020, E.S. Sofia Grammata, noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Republica Moldova, cu sediul la București, a întreprins o vizită la Universitatea...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved