În perioada 10–14 noiembrie 2025, la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică, Departamentul Chimie Industrială și Ecologică „Acad. Gh. Duca”, s-a desfășurat un amplu program de instruire de 5 zile destinat cadrelor didactice, personalului non-didactic și studenților interesați de aplicarea biotehnologiilor moderne în cercetarea și procesele industriale.

Scop general al instruirii a constat în dezvoltarea competențelor teoretice și practice ale cadrelor didactice și personalului non-didactic în aplicarea tehnologiilor biotehnologice moderne destinate valorificării deșeurilor și obținerii produselor cu valoare adăugată, pe exemplul deșeurilor piscicole.

Activitatea a avut loc în cadrul subproiectului „Crearea unui cluster educațional-științific pentru suportul biotehnologiilor moderne în economia națională / BIOTEHN”, implementat de Universitatea de Stat din Moldova, Departamentul Chimie Industrială și Ecologică „Acad. Gh. Duca”.

Instruirea a fost realizată de Janna Cropotova, conferențiar universitar la Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie (NTNU), Departamentul de Biotehnologie și Știința Alimentelor, expert internațional în procese biotehnologice aplicate industriei alimentare și valorificării biomasei.

Pe parcursul celor cinci zile, participanții s-au familiarizat cu conceptele și direcțiile actuale ale biotehnologiilor moderne; procesele biotehnologice utilizate în valorificarea deșeurilor piscicole; utilizarea echipamentelor specifice: bioreactor, liofilizator, centrifugă, autoclavă etc.; aplicarea practică a tehnicilor de hidroliză enzimatică, separare și analiză a produselor obținute; adaptarea rezultatelor instruirii la activitatea didactică, cercetare și aplicarea acestora în contextul economiei circulare.

Participanții au realizat activități practice complexe: pregătirea probelor, setarea parametrilor de reacție, efectuarea hidrolizei în bioreactor, uscarea produselor prin liofilizare, sterilizarea echipamentelor și interpretarea datelor experimentale.

Ca rezultat al instruirii, participanții au dobândit competențe avansate în procese biotehnologice moderne; abilități practice de operare a echipamentelor de laborator biotehnologic; capacitatea de integrare a cunoștințelor în activitatea didactică și de cercetare; suport metodologic pentru elaborarea materialelor educaționale în domeniu.

Subprogramul este parte a proiectului Învățământul superior din Republica Moldova, finanțat de Banca Mondială și coordonat de Ministerul Educației și Cercetării.

Published vineri, 14 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Cadre didactice și tineri cercetători, instruiți în evaluarea programelor publice la USM

S-a încheiat cu succes o nouă sesiune a cursului de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM, cu sprijinul Ambasadei...

Studenții USM sunt invitați să participe la programul de microcalificare UPSkill Moldova

Universitatea de Stat din Moldova îi încurajează pe studenți să participe la programul de microcalificare UPSkill Moldova, o inițiativă dedicată dezvoltării competențelor profesionale și facilitării tranziției...

„Botezul Chimiștilor” la USM: o nouă promoție de studenți și-a depus jurământul

Studenții anului I ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova au depus „Jurământul Chimiștilor” și au fost „botezați” – acțiune...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved