Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM) Igor Șarov, prorectorul pentru digitalizare Sergiu Corlat și prorectorul pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale, Vladimir Dolghi, participă, în perioada 13–15 noiembrie 2025, la Reuniunea Consorțiului „Universitaria”, organizată la Universitatea din Craiova. Evenimentul reunește conducerile instituțiilor membre ale consorțiului, cadre universitare și specialiști implicați în dezvoltarea sistemului de învățământ superior.

În cadrul activităților, rectorul Igor Șarov a luat parte la reuniunea dedicată rectorilor, unde au fost discutate direcțiile actuale de evoluție ale consorțiului, prioritățile strategice și modalitățile de consolidare a cooperării universitare în spațiul regional. Rectorul Igor Șarov a exprimat recunoștința față de Guvernul României pentru sprijinul constant acordat universității și a mulțumit instituțiilor membre ale Consorțiului pentru colaborarea frumoasă și eficientă, care contribuie semnificativ la dezvoltarea unui spațiu academic comun, modern și competitiv.

În cadrul celorlalte sesiuni de lucru, reprezentanții USM au contribuit activ la dialogul profesional și la schimbul de bune practici. Prorectorul pentru digitalizare Sergiu Corlat, a participat la discuțiile privind transformarea digitală a mediului universitar, dezvoltarea instrumentelor electronice de învățare și modernizarea serviciilor academice. Prorectorul pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale Vladimir Dolghi, a fost implicat în dezbaterile axate pe internaționalizare, mobilități academice, extinderea parteneriatelor și includerea universităților membre în proiecte comune de anvergură.

Temele abordate pe parcursul reuniunii au vizat consolidarea cercetării științifice, modernizarea programelor de studii, îmbunătățirea calității actului educațional, dezvoltarea infrastructurii universitare, precum și adaptarea instituțiilor la noile provocări din spațiul academic european. Consorțiul „Universitaria” reunește cele mai reprezentative universități istorice din România: Universitatea din București, Universitatea Babeș–Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Academia de Studii Economice din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Craiova și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Universitatea de Stat din Moldova este membru asociat al acestui prestigios consorțiu.

Published vineri, 14 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Gest de sprijin al Asociației Studenților Vietnamezi în lupta cu COVID-19

La data de 3 iunie curent, în fața blocului principal al Universității de Stat din Moldova, în prezența Prorectorilor și a Decanilor Facultăților USM, a avut...

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „STRATEGII DE FORMARE A COMPETENȚELOR DE TRADUCERE ORALĂ DIN LIMBA ENGLEZĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE PARCURSUL UNIVERSITAR” A DNEI INA SÎTNIC

Pe data de 10 iunie 2020, la ora 11.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M. Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice Programele cu diplome comune, pe care le propune astăzi Universitatea de Stat din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved