Profesorii de la Universitatea din Varșovia dr. Przemysław Gasztold și dr. Aleksandra Gasztold au susținut la 11 noiembrie, lecția publică la USM – „Războiul hibrid pe flancul estic al NATO. Cazul Poloniei ”, o temă de actualitate pentru comunitatea academică și cea juridico-politică a Republicii Moldova.

Subiectul abordat a vizat războiul hibrid, care a devenit o amenințare și o realitate la nivel regional și global. A fost explicat în ce mod trebuie definit și înțeles acest fenomen, care este unul complex și urmează a fi tratat ca atare. Profesorii din Polonia au subliniat și faptul că războiul hibrid cuprinde multiple acțiuni concertate, care, deși par accidentale sau izolate, urmează a fi evaluate în coeziune, pentru că reprezintă practici actuale de desfășurare a războiului hibrid, ca parte a unor tactici și strategii bine planificate și organizate.

Lecția publică a fost organizată și coordonată de prof. Rodica Ciobanu, Șefa Departamentului Drept Public, Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și s-a înscris pe dimensiunea frumoasei colaborări a USM cu instituții de învățământ superior din Polonia. 

Profesorii care au contribuit la organizarea și moderarea lecției publice (Cristina Ejova, Mariana Roșca, Natalia Creciun, Doina Cuciurcă) au optat pentru crearea unui mediu de dezbatere deschis, în care accentele au fost puse pe aspecte de interes major în condițiile actuale ale procesului de aderare la UE și a necesității de consolidare a eforturilor pentru creșterea rezilienței sociale și umane în față pericolelor. Studenții participanți (de la Facultatea de Drept și Facultatea de Științe Politice și Relații Internaționale) s-au implicat activ în discuții, apreciind valoarea tematicii pentru contemporaneitate, în conjunctura internațională de moment.

–––––––––––

Dr. Przemysław Gasztold este cercetător superior la Orion Policy Institute și Profesor asistent la War Studies University în Varșovia, Facultatea Securitate Națională, Departmentul Protecție de Stat și Ordine Constituțională. Direcțiile de cercetare sunt focusate pe securitate, terorism internațional, specificul blocului sovietic, acestea fiind dezvoltate în numeroase publicații recunoscute internațional, editate în engleză, franceză, germană, norvegiană, albaneză. În 2024, Dr. Gasztold a fost premiat cu Premiul Tudjman pentru excelență științifică la Forumul de Securitate din Zagreb.

Dr. Aleksandra Gasztold este profesor la Universitatea din Varșovia și expert în securitate, câștigătoare a Ediției a 4-a a Sondajului privind liderii în materie de egalitate la categoria Inovatori în știință și noi tehnologii. Domeniile de interes științific vizează securitatea, inclusiv securitatea digitală, tehnologii inovatorii, mecanisme de pervenire a radicalizării, reziliența, terorismul și antiterorismul. Acestea sunt analizate pe larg în multiple cercetări științifice.

Published luni, 17 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Comunitatea academică a USM felicită Academia Română pentru alegerea noului președinte – Marius ANDRUH

În numele comunității academice a USM, rectorul Otilia Dandara adresează felicitări academicianului Marius Andruh cu ocazia alegerii domniei sale în funcția de Președinte al Academiei Române...

CONSOLIDAREA VIZIBILITĂȚII INTERNAȚIONALE A UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA PRIN REZULTATE REMARCABILE LA INVENTCOR 2026

Universitatea de Stat din Moldova confirmă, încă o dată, excelența în domeniul cercetării și inovării prin performanțele deosebite înregistrate în cadrul celei de-a VII-a ediții a...

AVIZ privind examinarea lucrării de sinteză, elaborată în baza lucrărilor publicate, pentru obținerea titlului de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru susținerea sintezei de doctor habilitat în baza lucrărilor publicate, de către dr. Mihai ȚURCANU, cercetător științific coordonator la Institutul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved