Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova, Excelența Sa, Yamada Yoichiro, s-a aflat astăzi, 19 noiembrie, într-o vizită oficială la Universitatea de Stat din Moldova.
E.S. Yamada Yoichiro a fost întâmpinat de către rectorul USM, Igor Șarov, și de către Decanul Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA), Alexandru Solcan, care au exprimat recunoștința instituției pentru sprijinul constant oferit de Japonia în dezvoltarea proiectelor educaționale și de cercetare ale universității. Cu această ocazie, rectorul i-a înmânat Excelenței Sale o Diplomă de Onoare, în semn de apreciere pentru contribuția remarcabilă la consolidarea relațiilor de cooperare dintre Japonia și Republica Moldova și pentru implicarea activă în promovarea dialogului intercultural și a parteneriatelor strategice.
Tot astăzi, Ambasadorul a susținut o prelegere publică intitulată „Moldova’s Future”, adresată studenților FRIȘPA. Evenimentul desfășurată în cadrul Conferințelor FRISPA, a reunit studenți, cadre didactice și interesați de perspectivele dezvoltării Republicii Moldova în context internațional.
Prezentarea Excelenței Sale a efectuat o analiză complexă asupra oportunităților și provocărilor de politică externă, rolului Japoniei în susținerea dezvoltării Republicii Moldova și importanței cooperării bilaterale în domeniile educațional, economic și cultural.
Universitatea de Stat din Moldova își exprimă gratitudinea pentru deschiderea Ambasadei Japoniei și reafirmă disponibilitatea de a consolida proiectele comune în beneficiul comunității academice și al relațiilor moldo-japoneze.


English
Русский

















