Începem săptămâna în forță la Universitatea de Stat din Moldova! Astăzi, 24 noiembrie, rectorul Universității de Stat din Moldova Igor Șarov, directorul Școlii de Administrație Publică Sergiu Palihovici, directorul adjunct al Școlii Aurelia Țepordei, au avut o întrevedere cu prof. Paul E. Sum, șef al Departamentului de Științe Politice și Administrative al Universității din Dakota de Nord (SUA). Discuțiile au vizat inițierea demersurilor de stabilire a relațiilor de colaborare cu universitatea americană, în vederea consolidării capacităților autorităților și instituțiilor publice din Republica Moldova, proiect susținut și de Ambasada SUA la Chișinău.

Întrevederea a fost urmată de lecția publică „The power of collaboration: What academics, NGOs, and public administration can do for each other”, susținută de Paul E. Sum. Profesorul a subliniat rolul esențial al parteneriatelor intersectoriale în dezvoltarea democratică și în consolidarea bunei guvernări.

Lecția publică s-a desfășurat la inițiativa Școlii de Administrație Publică a USM, în parteneriat cu Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, Facultatea de Drept și cu sprijinul Ambasadei SUA în Republica Moldova.

Evenimentul a reunit cadre universitare, studenți de la FRIȘPA și Drept, interesați de modelele de colaborare și de experiențele academice americane în domeniul administrației publice și guvernării participative.

 

Published luni, 24 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Conferinţă științifică națională cu participare internaţională “Noi tendinţe în predarea limbajelor de specialitate în contextul racordării învăţământului la cerinţele pieţei munci”

CONFERINŢĂ ȘTIINȚIFICĂ NAȚIONALĂ CU PARTICIPARE INTERNAŢIONALĂ  “Noi tendinţe în predarea limbajelor de specialitate în contextul racordării învăţământului la cerinţele pieţei muncii” In Memoriam Tamara MATEI Ediţia...

Felicitări USM-iștilor merituoși – învingători ai Programului „Burse pentru Viitorul Tău!” 2020/2021

Cei mai buni studenți din țară au participat la concursul de burse, al șaptelea an consecutiv, organizat de Centrul de Informații Universitare și BC „Moldova Agroindbank”...

Nicolae Dabija, pierderea irecuperabilă a familiei USM-iste

Profund îndurerați am aflat despre trecerea la cele veșnice a lui Nicolae Dabija, personalitate marcantă a culturii române, poet, romancier, publicist, eseist, autor de manuale, traducător...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved