Începem săptămâna în forță la Universitatea de Stat din Moldova! Astăzi, 24 noiembrie, rectorul Universității de Stat din Moldova Igor Șarov, directorul Școlii de Administrație Publică Sergiu Palihovici, directorul adjunct al Școlii Aurelia Țepordei, au avut o întrevedere cu prof. Paul E. Sum, șef al Departamentului de Științe Politice și Administrative al Universității din Dakota de Nord (SUA). Discuțiile au vizat inițierea demersurilor de stabilire a relațiilor de colaborare cu universitatea americană, în vederea consolidării capacităților autorităților și instituțiilor publice din Republica Moldova, proiect susținut și de Ambasada SUA la Chișinău.

Întrevederea a fost urmată de lecția publică „The power of collaboration: What academics, NGOs, and public administration can do for each other”, susținută de Paul E. Sum. Profesorul a subliniat rolul esențial al parteneriatelor intersectoriale în dezvoltarea democratică și în consolidarea bunei guvernări.

Lecția publică s-a desfășurat la inițiativa Școlii de Administrație Publică a USM, în parteneriat cu Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, Facultatea de Drept și cu sprijinul Ambasadei SUA în Republica Moldova.

Evenimentul a reunit cadre universitare, studenți de la FRIȘPA și Drept, interesați de modelele de colaborare și de experiențele academice americane în domeniul administrației publice și guvernării participative.

 

Published luni, 24 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Senatul USM a aprobat Raportul de activitate a USM pentru 2025, prezentat de ex-rectorul Igor Șarov

Raportul de activitate a Universității de Stat din Moldova pentru anul 2025 a fost aprobat astăzi, 31 martie, în cadrul ședinței extinse a Senatului și a...

Studenții USM, invitați la Târgul locurilor de muncă în sectorul energetic

Dacă sunteți la început de carieră și vă interesează sectorul energetic, avem vești bune pentru voi. În perioada 2-4 aprilie 2026, la Centrul Internațional de Expoziții...

La USM s-a desfășurat Concursul de traducere literară „In Memoriam Veronica Păcuraru”, ediția a VI-a – între fidelitate și creație

Concursul de traducere literară „In Memoriam Veronica Păcuraru” a întrunit studenți de la Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere a Universității...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved