120 de cadre didactice de la facultățile de Biologie și Geoștiințe, Chimie și Tehnologie Chimică, Fizică și Inginerie, Matematică și Informatică, Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială, Drept, Științe Economice, Istorie și Filosofie, precum și de la Facultatea de Litere au participat la un nou curs de formare profesională, cu tema „Competențe digitale pentru educație”.

Programul s-a desfășurat în perioada 10 – 25 noiembrie, în cadrul sub-proiectului „Digitalizarea educației – Dezvoltarea competențelor digitale ale cadrelor didactice / DigiL”, parte a Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, finanțat de Banca Mondială.

Cursul de formare a avut drept scop consolidarea capacităților profesorilor universitari de a integra instrumente digitale moderne în activitatea academică, de a utiliza eficient platformele educaționale și de a proiecta experiențe de învățare interactive și adaptate contextului tehnologic actual.

Activitățile au fost susținute de Ionuț Ilie, în calitate de formator, care a ghidat participanții în explorarea resurselor digitale și în aplicarea bunelor practici privind utilizarea instrumentelor interactive.

Programul a inclus sesiuni teoretice și practice orientate spre proiectarea activităților interactive și utilizarea instrumentelor digitale educaționale.

Prin desfășurarea acestei formări, Universitatea de Stat din Moldova continuă să contribuie la modernizarea procesului educațional și la crearea unui mediu universitar orientat spre inovație, digitalizare și dezvoltare profesională continuă. Activitatea este realizată în cadrul implementării sub-proiectului DigiL, coordonat de managerul de subproiect, dr. conf. univ. Viorica Reaboi-Petrachi.

Published marți, 25 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

GALA CERCETĂTORILOR JUNIORI 2026: PERFORMANȚĂ ȘI EXCELENȚĂ LA UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Universitatea de Stat din Moldova a organizat etapa finală a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești, ediția a XXX-a, cu genericul „Angajamentul tinerilor în promovarea dezvoltării...

Luna Francofoniei 2026, la USM: excelență academică, creativitate și performanțe

Universitatea de Stat din Moldova a marcat cu succes Luna Francofoniei 2026 printr-un program amplu de activități academice, culturale și formative, desfășurat pe parcursul lunii martie...

Subproiectele TehFarmCosm și BIOTEHN, finanțate de Banca Mondială, continuă să genereze valoare

Un grup de elevi ai Colegiului de Ecologie din Chișinău, specialitatea Tehnologia produselor cosmetice și medicinale, însoțiți de profesoara Tatiana ERHAN, dr. în științe chimice, au...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved