Universitatea de Stat din Moldova (USM) a participat, în perioada 24–26 noiembrie 2025, la Innovation Vision Action Plan (IVAP) Workshop, eveniment organizat de EIT Higher Education Initiative la ICE Kraków Congress Center, în Polonia. USM a fost singura instituție de învățământ superior din Republica Moldova invitată și prezentă la acest forum internațional dedicat inovării și dezvoltării strategice în mediul academic european.

USM a fost reprezentată de Vladimir Dolghi, prorector pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale, care a avut ocazia de a interacționa cu reprezentanți ai proiectelor din toate seriile de implementare ale programului (Cohorta 1; 2; 3; 4), experți internaționali, coordonatori ai inițiativelor europene și parteneri instituționali implicați în dezvoltarea și modernizarea ecosistemului de inovare în învățământul superior.

IVAP Workshop reprezintă o platformă esențială de conectare și cooperare între proiectele aflate la diferite etape de desfășurare. Evenimentul marchează lansarea oficială a proiectelor din Cohorta 4, facilitând interacțiunea acestora cu inițiativele anterioare și promovând schimbul de bune practici.

Evenimentul a oferit instituției noastre oportunitatea de a stabili noi relații internaționale, de a dezvolta capacitățile instituționale în domeniul inovării și de a spori vizibilitatea în cadrul inițiativelor europene strategice. 

Mai multe detalii, vedeți în link-ul următor: https://ivapworkshop.eventify.io/p/#/overview

 

 

Published joi, 27 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „STRATEGII DE FORMARE A COMPETENȚELOR DE TRADUCERE ORALĂ DIN LIMBA ENGLEZĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE PARCURSUL UNIVERSITAR” A DNEI INA SÎTNIC

Pe data de 10 iunie 2020, la ora 11.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M. Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice Programele cu diplome comune, pe care le propune astăzi Universitatea de Stat din...

Susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă”  Candidat: Sîrbu Angela...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved