Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie au organizat astăzi, 27 noiembrie, Ceremonia de înmânare a certificatelor pentru participanții la sesiunile de instruire organizate în cadrul proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”

Evenimentul a reunit reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, ai Ambasadei Germaniei, ai Ambasadei Elveției, ai Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și ai altor instituții partenere.

În deschidere, Rectorul USM Igor Șarov, a felicitat participanții, accentuând importanța instruirii continue, a parteneriatelor internaționale și a dezvoltării competențelor necesare tranziției către o economie modernă și durabilă. De asemenea, mesaje de salut au adresat și oficialii: Sergiu Harea, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova; Silviu Gîncu, șef Direcție, Ministerul Educației și Cercetării; Guido Beltrani, Director, Biroul de Cooperare al Elveției în Republica Moldova; Claudia Hermes, Director de țară, GIZ Moldova. 

Instruirile au fost axate pe două module esențiale: Economie Verde și Transformare Durabilă în Afaceri; și Digitalizarea proceselor de formare profesională în Învățământul Dual, iar scopul evenimentului de astăzi a fost recunoașterea implicării participanților în activitățile de formare profesională.

În încheiere, a avut loc o sesiune de întrebări și discuții, în cadrul căreia au fost evidențiate rezultatele formării și perspectivele de continuare a colaborării în proiectele viitoare.

 

Published joi, 27 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

AVIZ privind examinarea privind examinarea tezei de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru evaluarea tezei de doctor habilitat cu tema Problema Basarabiei în context internațional (1853-1878), la specialitatea 611.02 – Istoria românilor...

USM și Ambasada Marii Britanii consolidează dialogul pentru parteneriate academice și de cercetare durabile

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a primit astăzi, 15 aprilie, vizita oficială a Ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în...

Necrolog Galina Dragalina (06.11.1946 – 14.04.2026)

Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Galina Dragalina, personalitate marcantă a domeniului chimiei, profesor universitar și fost decan al Facultății de Chimie și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved