Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie au organizat astăzi, 27 noiembrie, Ceremonia de înmânare a certificatelor pentru participanții la sesiunile de instruire organizate în cadrul proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”

Evenimentul a reunit reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, ai Ambasadei Germaniei, ai Ambasadei Elveției, ai Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și ai altor instituții partenere.

În deschidere, Rectorul USM Igor Șarov, a felicitat participanții, accentuând importanța instruirii continue, a parteneriatelor internaționale și a dezvoltării competențelor necesare tranziției către o economie modernă și durabilă. De asemenea, mesaje de salut au adresat și oficialii: Sergiu Harea, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova; Silviu Gîncu, șef Direcție, Ministerul Educației și Cercetării; Guido Beltrani, Director, Biroul de Cooperare al Elveției în Republica Moldova; Claudia Hermes, Director de țară, GIZ Moldova. 

Instruirile au fost axate pe două module esențiale: Economie Verde și Transformare Durabilă în Afaceri; și Digitalizarea proceselor de formare profesională în Învățământul Dual, iar scopul evenimentului de astăzi a fost recunoașterea implicării participanților în activitățile de formare profesională.

În încheiere, a avut loc o sesiune de întrebări și discuții, în cadrul căreia au fost evidențiate rezultatele formării și perspectivele de continuare a colaborării în proiectele viitoare.

 

Published joi, 27 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova – parteneră în cadrul proiectului Horizon Europe WARIE

Universitatea de Stat din Moldova va beneficia de un buget de 349.375,00 euro, în cadrul proiectului internațional WARIE, destinat dezvoltării capacităților de cercetare, inovare și cooperare...

ANUNȚ – INVITAȚIE Conferința Internațională Jean Monnet: „Educația civică, identitatea europeană, europenizarea: abordări conceptuale și semnificații practice”

Stimați colegi, prieteni, dragi studenți și doctoranzi, Universitatea de Stat din Moldova Vă invită să participați la Conferința Internațională Jean Monnet cu genericul: „Educația civică, identitatea...

Doamna Otilia Dandara a fost confirmată oficial în funcția de rector de Ministerul Educației și Cercetării

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova adresează felicitări doamnei Otilia Dandara cu ocazia confirmării oficiale în funcția de rector al Universității de Stat din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved