Universitatea de Stat din Moldova anunță extinderea parteneriatelor educaționale prin inițierea acordurilor de colaborare cu trei instituții media din Republica Moldova, în vederea consolidării și implementării modelului de învățământ dual la specialitatea Jurnalism și procese mediatice.
Documentele au fost semnate astăzi, 27 noiembrie, de către rectorul Igor Șarov și reprezentanții instituțiilor media: Anastasia Antoceanu, redactora-șefă la Agora.md; Lilia Rusu, administratoarea Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Alina Gîrneț, directoarea executivă diez S.R.L. La semnarea acordurilor au fost prezente și Victoria Bulicanu, dr., conf. univ., decana Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării (FJȘC), Laura Tugarev, dr., conf. univ., șefa Departamentului Teoria și Practica Jurnalismului, Mariana Tacu, dr. conf. univ. FJȘC și Mariana Toacă, dr., conf. univ. FJȘC.
Acordurile prevăd crearea unui cadru unitar de formare practică, prin care studenții de la specialitatea Jurnalism și procese mediatice vor putea desfășura stagii de instruire direct în redacții, sub îndrumarea profesioniștilor din mass-media, completând astfel pregătirea teoretică dobândită în cadrul programelor universitare. Modelul de învățământ dual reprezintă o soluție modernă prin care instituțiile de învățământ și actorii din industrie își conjugă eforturile pentru a răspunde mai eficient cerințelor pieței muncii.
Părțile semnatare au subliniat importanța acestor parteneriate pentru modernizarea procesului educațional și
pentru creșterea gradului de angajabilitate a absolvenților și au evidențiat rolul parteneriatelor dintre universitate și piața muncii, în dezvoltarea unui ecosistem educațional conectat la realitățile profesionale.
Published joi, 27 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Anunț privind demararea procesului de alegere a noului Senat al USM

Conform deciziei Senatului Universității de Stat din Moldova, din 18.11.2020, Comisia Electorală Universitără anunță declanșarea procesului de alegere a noului Senat al Universității de Stat din...

Palatul Sporturilor al USM, de 22 de ani carte de vizită și atelier de formare a elitei țării

Interviu cu dna Otilia Dandara, prorector pentru activitatea didactică cu exercitarea atribuțiilor de rector, profesor universitar, doctor habilitat. Această săptămână a debutat la Universitatea de Stat...

AVIZUL CDSI al USM

În conformitate cu pct. 26 din Regulamentul cu privire la modul de alegere a rectorului USM, electorii au dreptul să verifice înscrierea în lista electorală pentru...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved