În perioada 26–27 noiembrie 2025, directorul Școlii Doctorale Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova, Svetlana Slusarenco, doctor în drept, conferențiar universitar, a participat la Conferința Științifică Internațională „Libertatea de conștiință: fundament pentru drepturile omului, educație și pace durabilă”, desfășurată la Palatul Parlamentului României, Sala Senatului.

Evenimentul a reunit personalități marcante din mediul academic, legislativ și executiv, constituind o platformă de dialog de înalt nivel privind protecția libertăților fundamentale. Printre participanți s-au numărat: Președintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Parlamentului României, Liviu–Bogdan Ciucă; Titus Corlățean – Senator al României, jurist și diplomat de carieră și președinte al Comisiei pentru politică externă a Senatului; membri ai Parlamentului României; alături de numeroși experți, cadre universitare și reprezentanți ai instituțiilor publice din România și Republica Moldova.

Directorul Școlii Doctorale Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova, Svetlana Slusarenco, doctor în drept, conferențiar universitar, a menționat că „Libertatea conștiinței exprimă principiul pluralismului valoric și ideologic al statului de drept, iar dimensiunea interioară a libertății de gândire este un element central al demnității umane și al autonomiei individuale.”

Lucrările conferinței au abordat teme centrale privind obligațiile negative și obligațiile pozitive ale statului în garantarea libertății de conștiință. Discuțiile au evidențiat necesitatea respectării autonomiei individului și concomitent, responsabilitatea statului de a implementa politici și mecanisme eficiente pentru protejarea efectivă a acestui drept fundamental.

Participarea la eveniment a oferit ocazia de a contribui la un schimb de idei privind legătura dintre libertatea de conștiință, educația civică și drepturile omului, precum și de a dezvolta noi direcții de colaborare academică și instituțională.

Published luni, 1 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Facultatea de Matematică și Informatică a USM, mereu în acțiune: retrospectiva activităților dedicate Zilei Internaționale a Studenților

Facultatea de Matematică și Informatică este una dintre cele mai frumoase și active echipe universitare care știe să armonizeze perfect activitățile de studii și cercetări cu...

Curs interuniversitar de training ”Înțelegerea principalelor probleme ale politicilor Uniunii Europene din domeniul educație-cercetare-inovație”

Dragi studenți, tineri profesioniști și comunitate academică, Este plăcerea noastră să vă informăm că primul curs interuniversitar de training din cadrul proiectului ”Integrarea economică a Republicii...

Anunț privind calendarul alegerilor membrilor Senatului USM

ANUNȚ privind  calendarul alegerilor membrilor Senatului USM Comisia Electorală Universitară aduce la cunoștință  tuturor structurilor universitare calendarul alegerilor membrilor în noul Senat al Universității de Stat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved