Reprezentanții Universității de Stat din Moldova, dr. Violeta Cotilevici, șef al Departamentului Managementul Calității; Adelina Revenco, șef-adjunct al aceluiași departament și dr. Carolina Țurcanu, șef al Secției Protecția și Promovarea Rezultatelor Științifice din cadrul Departamentului Cercetare și Inovare au participat la Forumul Național al Clusterelor, organizat, la 03 decembrie,  în incinta Digital IT Park – Royal Hall.

Evenimentul, realizat cu suportul partenerilor internaționali – Guvernul Suediei, Guvernul Regatului Unit, Guvernul Elveției și PNUD – a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului academic, ai sectorului privat și ai organizațiilor internaționale, în vederea examinării direcțiilor de dezvoltare ale ecosistemului de clustere din Republica Moldova.

Programul forumului a cuprins alocuțiunile oficialilor și a partenerilor de dezvoltare, precum și prezentări privind dinamica clusterelor în perioada 2020–2025 și orientările strategice pentru etapa următoare.

Evenimentul a oferit o platfomră mediului academic pentru schimbul de expertiză, dialogul interinstituțional și identificarea unor noi direcții de colaborare în contextul transformărilor economice și digitale ale Republicii Moldova.

Published joi, 4 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

SUSŢINEREA TEZEI DE DOCTOR HABILITAT ÎN ȘTIINȚE BIOLOGICE ȘEDINȚA CONSILIULUI ȘTIINȚIFIC SPECIALIZAT DH 162.01-06 DIN 27 IANUARIE 2021

Se anunţă susținerea publică a tezei de doctor habilitat  în științe biologice „Citogenetica procesului de patogeneză virală la plantele de cultură”,  specialitatea 162.01 – Genetică vegetală...

Bourses de recherche doctorale et postdoctorale « Eugen Ionescu » Appel à candidatures 2021

Le programme « Eugen Ionescu » permet aux chercheurs des pays membres ou observateurs de l’OIF et de l’Algérie, issus des établissements d’enseignement supérieur membres de...

Seminar Științific de profil ad-hoc pentru examinarea tezei de doctor habilitat

În data de 05.01.2021, ora 14.00, în cadrul Facultății de Drept, USM, sala 119, bl.2, va avea loc şedinţa Seminarului Ştiinţific de Profilul ad-hoc la specialitatea...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved