În perioada 7–12 decembrie 2025, Universitatea de Stat din Moldova a participat și a coordonat lucrările Ședinței Consorțiului proiectului Erasmus+ MEDIA (101082889 – Erasmus+ CBHE), desfășurată la FHM – Fachhochschule des Mittelstands, Berlin. USM a fost reprezentată de Tatiana Bulimaga, Șefa Departamentului Cooperare Internațională, și Elena Simciuc, coordonatoarea proiectului, Șefa Oficiului Proiecte și Granturi din cadrul DCI.

În calitate de instituție coordonatoare a proiectului, USM a contribuit semnificativ la asigurarea coerenței procesului de planificare și luare a deciziilor în cadrul consorțiului.

Agenda întâlnirii a inclus subiectele: evaluarea progreselor în elaborarea standardelor și metodologiilor pentru educația online (WP1, WP2); workshopuri dedicate formulării Recomandărilor pentru politicile privind învățământul online în Armenia și Republica Moldova; analiza implementării programului de microcalificare parțială Digital Marketing, dezvoltat in cadrul proiectului (WP4); prezentarea activităților de diseminare, calitate și sustenabilitate (WP5, WP6); coordonarea managementului proiectului și a ajustărilor financiare (WP7.

Prezența USM în cadrul acestei ședințe a consorțiului a consolidat rolul instituției drept lider al proiectului, a facilitat o coordonare eficientă între toți partenerii din Armenia, Republica Moldova, Finlanda, Germania și Letonia și a contribuit la avansarea coerenței strategice și operaționale a proiectului în etapa finală de implementare.

Published miercuri, 10 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Elevii Colegiului de Ecologie au elaborat rețete de produse cosmetice la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM

Un grup de elevi de la Colegiul de Ecologie din Chișinău a participat la o sesiune practică privind formularea și obținerea unei pudre de față, sub...

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara au semnat un Acord de colaborare

Consolidarea cooperării academice și instituționale, prin dezvoltarea mobilităților pentru studenți și cadre didactice, implementarea proiectelor educaționale și de cercetare, organizarea de activități comune, precum și extinderea...

Necrolog Ion Toderaș (1948-2026)

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova își exprimă regretul profund în legătură cu trecerea în eternitate a academicianului Ion TODERAȘ, personalitate marcantă a științelor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved