La Universitatea de Stat din Moldova se desfășoară în perioada 11–12 decembrie, cea de-a X-a ediție a Conferinței Internaționale Științifice și Practice State, Security and Human Rights in the Digital Era, eveniment dedicat transformărilor majore din domeniul securității, drepturilor omului și guvernanței în contextul digitalizării accelerate. 

Conferința reunește cercetători, experți, formatori de opinie, reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului academic și ai organizațiilor internaționale din Republica Moldova, România, Polonia, Spania, Serbia, Ungaria și alte state.

Evenimentul a debutat astăzi, 11 decembrie, la Facultatea de Drept a USM, în prezența rectorului USM, Igor Șarov, decanului Facultății de Drept, Sergiu Băieșu, directorului Departamentului Drept Public, Rodica Ciobanu, a reprezentanților instituțiilor partenere, precum și ale invitaților internaționali, marcând angajamentul comun pentru consolidarea culturii securității și protecției drepturilor fundamentale.

Lucrările au continuat cu o sesiune plenară dedicată temei Security, human rights and hybrid warfare, susținută de experții: Prof. Darko Trifunovic, Institute for National and International Security, Serbia; Dr. Javier Valencia, Nebrija University, Spania.

Programul zilei include o serie de paneluri și mese rotunde ce abordează subiecte de actualitate majoră, precum: sisteme UAV și cooperarea intersectorială în gestionarea situațiilor de criză; mecanisme instituționale de protecție a drepturilor omului; reziliență financiară și bunăstare economică; digitalizare și impactul său asupra societății contemporane; reglementări și responsabilități juridice în era digitală; cu participarea cercetătorilor și practicienilor de la USM și din alte universități.

Toate sesiunile se desfășoară atât cu prezență fizică, cât și online, facilitând un schimb internațional de idei și perspective academice, iar programul include peste o sută de comunicări științifice în cadrul panelurilor tematice.

Lucrările conferinței se vor încheia mâine, 12 decembrie, cu prezentarea volumelor de conferință, la ceremonia Best Paper Awards și sesiunea finală de concluzii.

Published joi, 11 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Ziua europeană de luptă împotriva traficului de fiinţe umane, marcată la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova

Ziua europeană de luptă împotriva traficului de fiinţe umane a fost marcată la Departamentul Drept penal al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova...

ARISTOTLE UNIVERSITY OF THESSALONIKI, GRECIA – MOBILITATE ACADEMICĂ PENTRU CADRELE DIDACTICE

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, ARISTOTLE UNIVERSITY OF THESSALONIKI, GRECIA oferă, pentru semestrul II (de primăvară) al anului...

Facultatea de Drept inițiază o nouă colaborare

În data de 16 octombrie 2020, în incinta Facultății de Drept a USM a fost organizată o ședință de lucru între reprezentanții Facultății de Drept a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved