Universitatea de Stat din Moldova cu profundă durere anunță trecerea în neființă a distinsului profesor universitar, doctor în drept, Doctor Honoris Causa, Om Emerit – Sergiu COBĂNEANU.

Meritele acestui adevărat om al faptelor plasează personalitatea sa în avangarda specialiștilor notorii autohtoni în domeniul jurisprudenței, determinându-i unicitatea. Specialist cu profunde cunoștințe în domeniu, a dispus de un irepetabil har pedagogic – rostul vieții sale fiind DREPTUL.

Sergiu Cobăneanu s-a născut la 20 august 1948 în s. Petrușeni, r-nul Râșcani. Familia a fost cea care i-a format caracterul plin de respect față de oameni, noblețe și înaltă probitate morală.  După absolvirea școlii și îndeplinirea serviciului militar, în septembrie 1970 susține cu succes examenele de admitere la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, unde și-a consolidat cunoștințele în jurisprudență, și-a format viziunea și principiile de viață. În 1975 a absolvit cu mențiune Facultatea de Drept a USM, fiind recomandat la funcția de lector la Catedra Discipline Statale a Facultății de Drept. În perioada 1978-1981 urmează studiile de doctorat la Facultatea de Drept a Universităţii „M. V. Lomonosov” din Moscova, susținând cu brio teza de doctor în științe juridice.

Și-a desfășurat activitatea academică și didactică în cadrul Universității de Stat din Moldova, parcurgând toate treptele carierei didactice: lector, conferențiar universitar, profesor universitar.

În perioada anilor 1987-1990 activează în calitate de șef al secției Învățământ superior al Ministerului Educației, după care preia funcția de Director general al Direcției principale Știință, învăţământ universitar și postuniversitar a Ministerului Știinţei și Învăţământului al Republicii Moldova (1990-1994). Din 1994 până în 2015 a stat la cârma Catedrei de Drept Constituţional și Drept Administrativ a Facultăţii de Drept a USM. Anume datorită Domniei sale s-a început implementarea concepției dezvoltării și aprofundării învățământului universitar la specialitățile „Drept constituțional și drept administrative”, „Drept și activitate vamală” etc.

În 1999-2000 a fost membru al Comisiei Naţionale pentru modificarea Constituţiei Republicii Moldova. A activat și în calitate de membru al Consiliului Știinţific Consultativ de pe lângă Curtea Constituţională a Republicii Moldova, președinte al Seminarului Știinţific Specializat 12.00.02.

În urma sa a lăsat drept moștenire  peste 50 de articole științifice și monografii, nemaivorbind de zeci de generații de specialiști cu o pregătire profesională de cea mai înaltă calitate.

Perseverent în atingerea scopurilor pe care le urmărea în polivalenta sa activitate, înalta responsabilitate pentru obligațiile ce și le asuma, devotamentul până la sacrificiu cauzei dreptății, au fost calități care i-au formulat concentrat esența și prestația propriei sale personalități care ne va lipsi cu desăvârșire.

Zbor lin, distins profesor! Transmitem familiei îndoliate sincere condileanțe!

Published vineri, 13 august 2021

Anunțuri și Comunicate

AVIZ privind examinarea lucrării de sinteză, elaborată în baza lucrărilor publicate, pentru obținerea titlului de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru susținerea sintezei de doctor habilitat în baza lucrărilor publicate, de către dr. Mihai ȚURCANU, cercetător științific coordonator la Institutul...

Studenții USM, în dialog cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova

Viitorii specialiști formați la Facultatea de Științe Economice din cadrul USM au participat la o lecție dedicată activității Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova...

Studenții Filierii Francofone de Drept a USM, în competiție internațională de elocință la Universitatea din București

Studenții Filierii Francofone de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM) au reprezentat instituția la Concursul internațional de elocință, organizat marți, 07 aprilie, la Colegiul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved