Senatul Universității de Stat din Moldova, s-a reunit ieri, 17 decembrie, în ultima ședință din acest an pentru a examina o serie de subiecte esențiale ce vizează buna funcționare instituțională, dezvoltarea academică și gestionarea resurselor universității.

La începutul ședinței, Tatiana Mihailov, președinta Comisiei Elelctorale a USM a prezentat noua componență a Senatului Universității de Stat din Moldova pentru mandatul 2025–2030. Cei 37 noi membri au fost felicitați și au fost primiți simbolic în forul universitar de Corul „Lira”, care au intonat imnul USM.

În continuarea ședinței a fost anunțată lansarea concursului pentru suplinirea funcțiilor didactice și științifico-didactice, pentru continuitatea asigurării calității procesului educațional și de cercetare.

Membrii Senatului au analizat raportul privind activitatea Comisiei de Etică și Integritate Academică pentru anul 2025, care a punctat importanța respectării principiilor etice și a integrității academice în întreaga comunitate universitară. De asemenea, au fost discutate mai multe aspecte ce țin de administrarea economico-financiară a universității.

Un accent deosebit a fost pus pe susținerea proiectelor cu finanțare externă, printre care acordarea prefinanțării pentru implementarea proiectelor Interreg NEXT EcoFishFarm și Interreg Danube Region MonStur.

Senatul a analizat și propunerile de actualizare a Regulamentului privind acordarea sporurilor salariale cu caracter specific pentru angajații departamentelor IT, precum și a Regulamentului referitor la inițierea, aprobarea, monitorizarea și evaluarea programelor de studii. De asemenea, a fost supus aprobării Regulamentul privind utilizarea infrastructurii de cercetare a Universității de Stat din Moldova, document menit să optimizeze valorificarea capacităților de cercetare ale instituției.

Published joi, 18 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Mesajul USM de Ziua internațională a tineretului

USM adresează tradiționalul mesaj de felicitare de Ziua internațională a tineretului – sărbătoarea optimismului și tinereții, încrederii și independenței. Tinerețea este o perioadă minunată în viața...

Susținerea tezei de doctor în științe ale educației cu titlul: „Repere teoretice și metodologice de formarea a competenței de reziliență climatică la adolescenți”

Școala Doctorală de Psihologie și Științe ale Educației a Universității de Stat din Moldova  anunță pentru data de 21 august 2020, ora 11:00, în bir. 401...

USM: omagii distinsului și plenarului OM Leonid Culiuc la ceas aniversar

Doctorul habilitat în științe fizico-matematice, profesorul universitar, academicianul AȘM, delegatul Senatului USM și-a întâlnit frumoasa aniversare de 70 de ani în toată splendoarea puterilor sale creative...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved