Școala de Administrație Publică (ȘAP) a Universității de Stat din Moldova a încheiat astăzi, 19 decembrie 2025, un Acord de colaborare cu Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), ce prevede dezvoltarea proiectelor, cercetării aplicative și organizării de evenimente dedicate eficientizării administrației publice.

Documentul a fost semnat de Sergiu Palihovici, directorul ȘAP, și Tatiana Badan, președinta CALM, în cadrul Evenimentului de lansare a Rețelei Ambasadorilor Locali ai Integrării Europene, organizat de CALM în colaborare cu SALAR International, în cadrul Proiectului moldo-suedez „PACE Local: Autorități Publice Locale, Implicare Cetățenească”.

Prin acest parteneriat, părțile au convenit asupra dezvoltării unor oportunități de colaborare în domenii de interes comun, menite să contribuie la consolidarea capacităților autorităților publice și ale personalului din sectorul public.

Astfel, în cadrul parteneriatului vor fi realizate activități privind elaborarea și dezvoltarea proiectelor în domeniul administrației publice; elaborarea și implementarea cercetărilor științifice aplicative la nivel național și internațional; conceperea și prestarea programelor de formare profesională pentru personalul din autoritățile publice; realizarea de studii, analize de impact, rapoarte, avize, note informative și analitice; elaborarea și asigurarea suportului analitico-informațional (studii, rapoarte, prognoze etc.) și metodologic (ghiduri, modele de documente etc.) pentru eficientizarea activității administrației publice; implementarea programelor de mentorat și coaching pentru personalul din administrația publică; organizarea de conferințe, simpozioane, ateliere și seminare științifico-aplicative pe teme de actualitate.

Semnarea acestui acord va contribui la consolidarea cooperării dintre mediul academic și autoritățile publice locale, în sprijinul reformelor administrative și al parcursului de integrare europeană a Republicii Moldova.

Published vineri, 19 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

USM a stabilit un nou parteneriat academic cu Amnesty International Moldova pentru formarea viitorilor specialiști în domeniul drepturilor omului

Universitatea de Stat din Moldova și Amnesty International Moldova au semnat un Acord de colaborare, care vizează dezvoltarea și implementarea unor inițiative comune în domeniul educației...

Studenții Universității de Stat din Moldova au reprezentat țara la prestigiosul concurs internațional Willem C. Vis Moot de la Viena

Echipa Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova a participat la cea de-a 33-a ediție a concursului internațional de arbitraj comercial Willem C. Vis...

Anunț privind desfășurarea la USM a Conferinței naționale cu participare internațională Chișinău-Suceava

Invităm comunitatea academică, precum și specialiștii din domeniu la Conferința națională cu participare internațională, Chișinău-Suceava: „Basarabia și Bucovina între tradiționalism și modernitate: istorie regională, perspective naționale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved