Reprezentanți ai Universitatea de Stat din Moldova au participat la Conferința națională „𝘐𝘯𝘵𝘦𝘨𝘳𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 𝘴̗𝘪 𝘤𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 𝘪̂𝘯 𝘪̂𝘯𝘷𝘢̆𝘵̗𝘢̆𝘮𝘢̂𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘴𝘶𝘱𝘦𝘳𝘪𝘰𝘳”, un eveniment dedicat abordării unor teme de actualitate din procesul educațional universitar, precum asigurarea calității studiilor și consolidarea integrității academice.

Conferința a fost organizată la inițiativa Ministerului Educației și Cercetării. Evenimentul a reunit manageri universitari, cadre didactice, studenți, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice, ai partenerilor de dezvoltare și ai societății civile.

Discuțiile s-au axat pe subiecte relevante, între care formarea unei culturi instituționale bazate pe integritate, prezentarea unor bune practici de asigurare a calității și integrității în învățământul superior, precum și rolul autoguvernanțelor studențești în promovarea integrității academice.

În cadrul conferinței au fost prezentate rezultatele sondajului privind integritatea academică, realizat în anul 2025, pe un eșantion de 3.635 de studenți și 419 cadre didactice din șase universități din țară.

De la începutul acestui an de studii, Universitatea de Stat din Moldova s-a implicat activ în promovarea integrității academice în rândul studenților și al cadrelor didactice.

Published marți, 23 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Masa-rotundă „Combaterea știrilor false în condițiile provocărilor de securitate – Covid 19”

În condițiile pandemice actuale,  promovarea știrilor false la subiectul expus reprezintă o reală provocare pentru securitatea informațională. Asftfel, la 20 mai 2020, a fost organizată în...

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved