Administrația Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Sindicatul „ȘTIINȚA”, anunță semnarea Contractului Colectiv de Muncă pentru perioada 2026–2030, document-cadru în consolidarea dialogului social și a guvernanței instituționale.

Documentul stabilește principalele direcții de cooperare dintre administrația universității și personalul de cercetare, ce prevede un set coerent de acțiuni orientate spre reglementarea condițiilor de muncă, precum și a celor aferente studiilor doctorale și postdoctorale, asigurarea garanțiilor social-economice și consolidarea mecanismelor de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale salariaților. 

Contractul a fost semnat de rectorul USM, Igor Șarov, în numele administrației universității, și de Oleg Chihai, președintele Sindicatului „Știința”, în numele Organizației Sindicale Primare. La ceremonia de semnare au participat și preşedintele Comitetului Sindical din cadrul Institutului de Chimie, Vadim Druță, Directorul Institutului Cercetări Juridice, Politice și Sociologice (ICJPS) al USM, Victor Juc și șefa departamentului Resurse Umane al USM, Aliona Muravschi-Lișman.  

Documentul se fundamentează pe cadrul normativ național în vigoare, fiind elaborat în temeiul drepturilor și libertăților garantate de Constituția Republicii Moldova, Codul cu privire la știință și inovare, Codul Educației, precum și Codul Muncii, având obiectivul de a sprijini dezvoltarea carierei academice și științifice și de a asigura un cadru echilibrat pentru exercitarea drepturilor și obligațiilor asumate de toate părțile implicate, în beneficiul comunității universitare.

Published miercuri, 24 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

PERFORMANȚA TA ÎNCEPE AICI! MĂRTURII ALE ABSOLVENȚILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA!

,,Universitatea de Stat din Moldova este instituţia de prestigiu, în cadrul căreia se formează o viziune nouă, o gândire creatoare şi o concepţie modern asupra societăţii...

USM, Gala Performanțelor 2020

USM, Gala performanțelor 2020 Tradițional, la sfârșit de an de studii, Universitatea de Stat din Moldova organizează un eveniment importantpentru comunitatea academică a instituției – Gala...

Susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil”

Se anunță susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil” Pretendent: Jimbei Ina Conducător științific: Belei Elena, doctor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved