În spiritul cooperării academice întru valorificarea patrimoniului cultural și științific comun de pe ambele maluri ale Prutului, Academia Română și Academia de Științe a Moldovei au recunoscut meritele unor personalități notorii prin conferirea de medalii, premii și diplome.

Medalia „Nicolae Milescu Spătarul” a fost conferită domnului Igor Bercu, doctor în istorie, decan al Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, în semn de înaltă apreciere pentru contribuțiile sale remarcabile la promovarea științei pe plan național și internațional, pentru formarea cadrelor științifice și pentru managementul academic eficient.

Distincția a fost acordată cu prilejul Zilei Culturii Naționale, marcată anual la 15 ianuarie, în cadrul unei sesiuni festive comune organizate de Academia Română și Academia de Științe a Moldovei, desfășurate simultan la București și Chișinău, în format mixt, fizic și online. Sesiunea a reunit, în Aula Academiei Române și în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei, personalități de prestigiu ale mediului academic și cultural de pe ambele maluri ale Prutului.

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova îi adresează domnului Igor Bercu sincere felicitări pentru această distincție și îi urează noi realizări în domeniul cercetării, educației și afirmării valorilor culturale românești.

Published luni, 19 ianuarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Gest de sprijin al Asociației Studenților Vietnamezi în lupta cu COVID-19

La data de 3 iunie curent, în fața blocului principal al Universității de Stat din Moldova, în prezența Prorectorilor și a Decanilor Facultăților USM, a avut...

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „STRATEGII DE FORMARE A COMPETENȚELOR DE TRADUCERE ORALĂ DIN LIMBA ENGLEZĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE PARCURSUL UNIVERSITAR” A DNEI INA SÎTNIC

Pe data de 10 iunie 2020, la ora 11.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M. Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice Programele cu diplome comune, pe care le propune astăzi Universitatea de Stat din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved