Organizator

Moldova-Institut Leipzig e.V. (MIL) în cooperare cu Universitatea de Stat din Moldova (USM), liceul teoretic „Aristotel” organizează, în perioada 3 – 7 noiembrie 2021, un seminar la Chișinău. Proiectul este susţinut financiar de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania (AA), în cadrul programului „Consolidarea cooperării cu societatea civilă în țările Parteneriatului estic și în Rusia”.

Participanți

Grupul țintă îl constituie cadrele didactice (din licee) din Republica Moldova care se interesează de multiperspectivitate la orele de istorie şi doresc să contribuie la găsirea unor noi abordări ale istoriei şi modernizarea conţinutului predării istoriei.

Finanțarea

Proiectul este susținut financiar de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania (AA). Organizatorii îşi asumă cheltuielile pentru activităţile planificate, training, comunicări, cazare, masă şi cheltuielile de transport, inclusiv excursiile. Cheltuielile de călătorie vor fi rambursate la sosirea în Chișinău la costurile reale (prețul biletului).

Depunerea dosarelor

Dosarul complet de aplicare (în limbile posibile: germană, engleză, rusă, română) va conține următoarele acte:

  • CV-ul tabelar complet;
  • Scrisoare de motivare (1 pagină);
  • Copia diplomei universitare;
  • Referințe privind competențele lingvistice.

Data-limită pentru depunerea actelor la Moldova Institut Leipzig (MIL) este: 26 august 2021.

Expediați dosarul la următoarea adresă de e-mail: moldova@uni-leipzig.de

AȘTEPTĂM DOSARELE DUMNEAVOASTRĂ!

Anunț organizare Seminar

Published marți, 17 august 2021

Anunțuri și Comunicate

ÎNTÂLNIREA CU STUDENȚII ANULUI I AI FACULTĂȚII DE LITERE

Întâlnirile cu studenții din anul I Licență ai Facultății de Litere se vor desfășura pe data de 29 august 2020, on-line, pe platforma Zoom, după cum...

ÎNTÂLNIREA CU STUDENȚII ANULUI I AI FACULTĂȚII DE JURNALISM ȘI ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicarii va organiza întâlnirea cu studenții anului întâi la 31 august 2020, in aula 141, în intervalul de timp 09.00 -12.00...

Mesajul USM de Ziua Independenței Republicii Moldova

Anual, la 27 august, este celebrată Ziua Națională a Republicii Moldova – Ziua Independenței, sărbătoare ce unește poporul nostru și trezește în fiecare din noi sentimentul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved