O delegație a Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR) a întreprins o vizită la Universitatea de Stat din Moldova (USM), prilejuită de inițiativa deschiderii filialei UNPR în Republica Moldova și de consolidarea dialogului instituțional dintre mediul academic și cel de afaceri românesc.

În cadrul vizitei, delegația UNPR a avut o întrevedere cu rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, discuțiile fiind axate pe identificarea unor direcții comune de colaborare și pe rolul universității în susținerea dezvoltării economice și antreprenoriale. Întâlnirea a evidențiat interesul ambelor părți pentru valorificarea potențialului academic al USM și pentru crearea unui dialog durabil între educație, cercetare și mediul de afaceri.

Reprezentanții delegației, condusă de președintele Ioan Lucian, au vorbit despre lansarea filialei UNPR la Chișinău, structură care va reuni companii de prestigiu din România și care își propune să faciliteze cooperarea cu instituțiile de învățământ superior. În acest context, a fost subliniată importanța implicării studenților, tinerilor specialiști și a cadrelor didactice în proiecte comune, precum stagii de practică, internshipuri, workshop-uri și programe de mentorat, menite să sprijine integrarea pe piața muncii și să stimuleze spiritul antreprenorial.

Rectorul Igor Șarov a exprimat deschiderea pentru colaborare și susținerea inițiativelor care contribuie la formarea profesională a studenților și la consolidarea relațiilor cu mediul de afaceri din spațiul românesc.

Reprezentanții UNPR au menționat că parteneriatul cu USM poate genera beneficii reciproce, atât pentru comunitatea universitară, prin acces la expertiza companiilor membre, cât și pentru mediul de afaceri, prin implicarea activă în formarea viitorilor specialiști.

Published joi, 22 ianuarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Expertiza cercetătorilor USM – prezentată la seminarul național dedicat perfecționării metodologiei studiilor pedologice din Republica Moldova

Reprezentanții Universității de Stat din Moldova au participat la seminarul dedicat aplicării Metodologiei studiilor pedologice, desfășurat la 07 aprilie, la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a...

ANUNȚ SECUNDAR (Second Call): Conferința Națională cu Participare Internațională „Materiale Avansate în Biofarmaceutică și Tehnică”

Având în vedere interesul crescut manifestat de comunitatea academică și numeroasele solicitări primite, Comitetul de Organizare are plăcerea de a anunța prelungirea perioadei de înscriere și...

Memorandum de colaborare între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea George Mason din SUA cu privire la susținerea și dezvoltarea inițiativelor educaționale interculturale

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea George Mason din Statele Unite ale Americii au semnat un Memorandum de colaborare, având ca obiectiv stimularea activităților și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved