În conformitate cu Decizia Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituţională al USM (CDSI) din 19 ianuarie 2026, Proces-Verbal nr.3 și cu Decizia CDSI din 22 ianuarie 2026, Proces -Verbal nr.4 privind aprobarea Calendarului orientativ a procesului de alegere a Rectorului USM,  în baza  Regulamentului privind modul de alegere a rectorului Universităţii de Stat din Moldova, Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituţională al USM anunţă declanşarea procesului de alegere a rectorului Universităţii de Stat din Moldova, cu sediul: mun. Chişinău, str. A. Mateevici, nr. 60.

Criterii de accedere la funcţia de rector al USM:
Poate fi ales în postul de rector al USM

  • candidatul care deţine titluri ştiinţifice şi/sau ştiinţifico-didactice şi are o experienţă profesională de cel puţin 5 ani în învăţământul superior şi cercetare.
  • Nu pot candida persoanele care se află în incompatibilitate conform legislaţiei în vigoare şi care au împlinit vârsta de 65 de ani la data depunerii dosarului.

Candidaţii pentru ocuparea postului de rector vor depune dosarul personal / prin poştă / prin e-mail, care va conţine obligatoriu:

  • scrisoarea de intenţie;
  • curriculum vitae (format Europass);
  • copia buletinului de identitate;
  • copiile actelor de studii, ale diplomelor referitoare la titlurile ştiinţifice şi/sau ştiinţifico-didactice;
  • documente doveditoare privind experienţa în învăţământul superior şi cercetare, precum şi alte documente care atestă activitatea profesională, managerială şi ştiinţifică a candidatului;
  • programul managerial (viziunea strategică a candidatului pentru dezvoltarea USM);
  • declaraţia pe proprie răspundere privind lipsa încălcărilor normelor de etică şi deontologie profesională, precum şi lipsa antecedentelor penale.

Dosarele candidaţilor la postul de rector al USM, întocmite conform prevederilor Regulamentului privind modul de alegere a rectorului Universităţii de Stat din Moldova, se depun la CDSI în zilele lucrătoare, între orele 9:00–16:00, pauză de masa între orele 13:00 -14:00.
Date de contact: tel 067560385, blocul central, biroul 125 str.  A. Mateevici 60 mun. Chișinău; e-mail: aliona.lisman@usm.md 

Termenul de depunere a dosarului de către candidaţii la postul de rector al USM este de 15 (cincisprezece) zile calendaristice, începând cu data de 23 ianuarie 2026 (data publicării prezentului anunţ pe pagina web a USM), inclusiv această zi. Data-limită de depunere a dosarelor este 6 februarie 2026, ora 16:00.

Regulamentul privind modul de alegere a rectorului Universităţii de Stat din Moldova poate fi consultat pe pagina web a USM https://usm.md/?page_id=451

Prezentul anunț este publicat și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.51-54(10226-10229), partea IV, din 23 ianuarie 2026.

Published vineri, 23 ianuarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Sébastien Floquet, cercetător la Institutului Lavoisier din Versailles și profesor la Universitatea Paris-Saclay, Franța – Doctor Honoris Causa al USM

Senatul Universității de Stat din Moldova i-a acordat astăzi, 29 mai 2026, titlul onorific de Doctor Honoris Causa profesorului universitar Sébastien Floquet, cercetător în cadrul Institutului...

USM a organizat Conferința Națională cu participare internațională „Materiale Avansate în Biofarmaceutică și Tehnică”

Universitatea de Stat din Moldova a organizat astăzi Conferința Națională cu participare internațională „Materiale Avansate în Biofarmaceutică și Tehnică”, eveniment organizat de Institutul de Chimie și...

Dialog strategic cu delegația Grupului Băncii Mondiale în Republica Moldova privind reforma administrației publice

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit ieri, 27 mai, o întrevedere oficială între rectorul USM, Otilia Dandara, directorul Școlii de Administrație Publică a USM, Sergiu...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved