Institutul de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Stat din Moldova anunță lansarea proiectului Master în Managementul Fondurilor Europene pentru Organizațiile Sportive (FUNDSPORT) (ERASMUS-EDU-2025-EMJM-DESIGN), finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus Mundus. Proiectul are o perioadă de implementare de 15 luni (1 decembrie 2025 – 27 februarie 2027) și un buget total de 60.000 EUR. Obiectivul principal al proiectului este dezvoltarea unui program de master inovator dedicat managementului fondurilor europene în cadrul organizațiilor sportive, cu accent pe incluziune, digitalizare și sustenabilitate

Alături de universitățile partenere – Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București (România), Academia Națională de Sport „Vasil Levski” din Sofia (Bulgaria) și Universitatea EGE din Izmir (Turcia), Institutul de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Stat din Moldova invită studenții, reprezentanții autorităților naționale și locale, precum și organizațiile sportive să participe la activitățile care vor fi organizate în cadrul acestui proiect în perioada următoare.

Prin această inițiativă, Institutul de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Stat din Moldova și partenerii săi își consolidează poziția în spațiul european al învățământului superior și își propun să contribuie la formarea unor specialiști capabili să răspundă provocărilor actuale și viitoare ale sectorului sportiv.

Mai multe informații despre proiect sunt disponibile la următorul link: https://unefs.ro/ 

Published luni, 26 ianuarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Evaluarea ANACEC a cursului „Educatie pentru Drone” la USM: undă verde către dezvoltarea organizațională

Procesul de evaluare a Programului de Formare Profesională Continuă „Educatie pentru Drone” care s-a desfășurat în perioada 27-29.05.2020 la Universitatea de Stat din Moldova a fost...

Gest de sprijin al Asociației Studenților Vietnamezi în lupta cu COVID-19

La data de 3 iunie curent, în fața blocului principal al Universității de Stat din Moldova, în prezența Prorectorilor și a Decanilor Facultăților USM, a avut...

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „STRATEGII DE FORMARE A COMPETENȚELOR DE TRADUCERE ORALĂ DIN LIMBA ENGLEZĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE PARCURSUL UNIVERSITAR” A DNEI INA SÎTNIC

Pe data de 10 iunie 2020, la ora 11.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M. Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved