Universitatea de Stat din Moldova este un promotor constant al internaționalizării programelor de studii și al ofertei educaționale, diversificându-și în mod continuu direcțiile de cooperare academică internațională. În acest context, USM își propune să aplice la Fulbright Specialist Program, un program care mobilizează cadre universitare și profesioniști americani cu înaltă calificare pentru a-și împărtăși expertiza și a contribui la dezvoltarea instituțiilor din afara Statelor Unite, abordând totodată provocări comune cu impact asupra comunităților academice și societății în ansamblu. Acest subiect a fost discutat astăzi, 29 ianuarie, în cadrul vizitei oficiale la USM a reprezentanților Ambasadei SUA în Republica Moldova. La întrevedere au participat prorectorul pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale al USM, Vladimir Dolghi, directorul Moldovan School of Economics (MSE) din cadrul USM, Misha Gipsman-Zeldin, precum și reprezentanții Ambasadei SUA: șeful Secției Economice din cadrul Departamentului Politic și Economic, Andrew Freeman, asistentul Economic, Rodica Pisica și managerul de programe, Irina Colin. Discuțiile au vizat oportunitățile de colaborare prin Programul Fulbright Specialist, la care USM intenționează să aplice, mai cu seamă la cele două categorii de proiecte: Specialized Fields, dedicate domeniilor precum agricultura de înaltă tehnologie, securitatea energetică și politicile economice și de reglementare și Celebrate Freedom 250, axate pe promovarea excelenței americane în domenii precum istoria, artele și sportul, cu finanțare parțială și contribuție din partea instituțiilor gazdă.

Published joi, 29 ianuarie 2026

Anunțuri și Comunicate

CONSOLIDAREA VIZIBILITĂȚII INTERNAȚIONALE A UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA PRIN REZULTATE REMARCABILE LA INVENTCOR 2026

Universitatea de Stat din Moldova confirmă, încă o dată, excelența în domeniul cercetării și inovării prin performanțele deosebite înregistrate în cadrul celei de-a VII-a ediții a...

AVIZ privind examinarea lucrării de sinteză, elaborată în baza lucrărilor publicate, pentru obținerea titlului de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru susținerea sintezei de doctor habilitat în baza lucrărilor publicate, de către dr. Mihai ȚURCANU, cercetător științific coordonator la Institutul...

Studenții USM, în dialog cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova

Viitorii specialiști formați la Facultatea de Științe Economice din cadrul USM au participat la o lecție dedicată activității Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved