Universitatea de Stat din Moldova a participat astăzi, 02 februarie, la lansarea campaniei naționale de promovare a studiilor universitare din Republica Moldova – „Învață în Moldova”, organizată de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

În acest context, USM își reconfirmă disponibilitatea și deschiderea pentru o implicare activă în cadrul campaniei. Facultățile universității au pregătit centrele de cercetare, laboratoarele didactice și spațiile educaționale, care sunt gata să primească noii absolvenți interesați de parcursul academic oferit de cea mai mare universitate din țară. 

Elevii vor fi întâmpinați de voluntarii USM, de conducerea facultăților – decani și prodecani – precum și de cadrele didactice, care le vor prezenta oferta educațională, programele de studii disponibile, perspectivele profesionale, precum și facilitățile și oportunitățile de care pot beneficia #studențiiUSM-iști.

Totodată, echipele universității vor merge și în licee pentru a prezenta cadrul educațional, condițiile de admitere și avantajele continuării studiilor la USM. De asemenea, reprezentanții instituției vor fi prezenți la târgurile de cariere regionale, desfășurate în centrele raionale, precum: Edineț, Bălți, Soroca, Cahul, Comrat, Orhei, dar și alte localități.

Activitățile dedicate campaniei vor începe chiar de mâine, 03 februarie, la prima oră, unde Universitatea de Stat din Moldova va primi peste 160 de elevi, dornici să descopere oferta academică, infrastructura universitară și oportunitățile de dezvoltare profesională oferite de USM.

#AlegeUSM și #ÎnvațăînMoldova!

Published luni, 2 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

USM a organizat Conferința Națională cu participare internațională „Materiale Avansate în Biofarmaceutică și Tehnică”

Universitatea de Stat din Moldova a organizat astăzi Conferința Națională cu participare internațională „Materiale Avansate în Biofarmaceutică și Tehnică”, eveniment organizat de Institutul de Chimie și...

Dialog strategic cu delegația Grupului Băncii Mondiale în Republica Moldova privind reforma administrației publice

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit ieri, 27 mai, o întrevedere oficială între rectorul USM, Otilia Dandara, directorul Școlii de Administrație Publică a USM, Sergiu...

Universitatea de Stat din Moldova și Academia Română au semnat două protocoale de colaborare

În spiritul consolidării cooperării academice și al promovării excelenței în cercetare și educație, au fost semnate două Protocoale de colaborare între Școala Doctorală Științe Juridice și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved