În perioada 17–22 august 2021, Universitatea de Stat din Moldova în cooperare cu Moldova – Institut Leipzig (MIL) au organizat seminarul „Cultura memoriei și înțelegerea europeană”, la care au participat 12 cadre didactice din Republica Moldova și Ucraina, selectate prin concurs, pentru această sesiune de instruire.

În cadrul acestui seminar profesorii au abordat subiecte cu privire la deportările staliniste din RSSM, Găgăuzia, memoria comunităților locale, locuri ale memoriei în Republica Moldova și Odesa. De asemenea, participanții la seminar au întreprins o vizită de studiu în or. Odesa, unde au făcut cunoștință cu perspectivele de studiere a subiectelor controversate prin prisma istoriei locale vizitând Muzeul de Istorie a Evreilor din Odesa, Memorialul Holocaustului și Opera din Odesa.

Organizând acest seminar, Universitatea de Stat din Moldova și Moldova – Institut Leipzig(MIL) tind să-şi aducă propria contribuţie la consolidarea pregătirii profesorilor de istorie din Republica Moldova și Ucraina prin îmbunătăţirea continuă a formării acestora şi prin împărtășirea experiențelor și a bunelor practici. Un alt obiectiv important îl constituie aplicarea metodei de predare a istoriei bazată pe principiul obiectivității care presupune luarea în considerație a diverselor interpretări ale faptelor și evenimentelor istorice.

Seminarul s-a finalizat pe 22 august 2021, cu o ceremonie festivă, în cadrul căreia dr. hab., prof. univ. Violeta Cojocaru, prorector USM, a înmânat diplomele de participare celor 12 profesori. În luarea sa de cuvânt, prorectorul USM, dr. hab., prof. univ. Violeta Cojocaru a subliniat utilitatea organizării activităților de instruire pentru cadrele didactice și și-a exprimat convingerea că participanții la seminar vor avea o contribuție semnificativă la promovarea principiului multiperspectivității în predarea istoriei în instituțiile de învățământ din Republica Moldova și Ucraina.

Seminarul „Cultura Memoriei și Înțelegerea Europeană” este organizat de către Universitatea de Stat din Moldova și Moldova-Institut Leipzig cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania (AA) în cadrul programului „Consolidarea cooperării  cu  societatea civilă în țările Parteneriatului estic și în Rusia”.

Published luni, 23 august 2021

Anunțuri și Comunicate

Predarea limbii franceze în fața noilor provocări educaționale: dialog la CEF-USM

Luni, 11 martie, Centrul de Angajabilitate Francofon al Universității de Stat din Moldova (CEF-USM) a organizat a doua ediție a evenimentului „FLE Remix: Comment les jeunes...

Universitatea de Stat din Moldova Angajează Specialist principal – Oficiul Studenți Internaționali

Universitatea de Stat din Moldova își extinde echipa și invită persoane motivate și organizate să aplice pentru poziția de Specialist principal în cadrul Oficiului Studenți Internaționali...

72 de absolvenți ai programelor de master FRIȘPA și-au celebrat reușitele academice

Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA) a Universității de Stat din Moldova a organizat ceremonia festivă de înmânare a diplomelor de absolvire pentru...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved