Luni, 11 martie, Centrul de Angajabilitate Francofon al Universității de Stat din Moldova (CEF-USM) a organizat a doua ediție a evenimentului „FLE Remix: Comment les jeunes enseignant.e.s remixent l’enseignement-apprentissage-évaluation du FLE?, dedicată reflecției asupra rolului profesorului de limba franceză în contextul actual al pieței muncii și al transformărilor din domeniul educației.

Evenimentul a reunit profesori de limba franceză din șase instituții de învățământ preuniversitar  din țară, absolvenți ai Universității de Stat din Moldova, care activează, astăzi, în sistemul preuniversitar. Printre aceștia s-au numărat atât profesori cu o experiență didactică solidă, cât și cadre didactice tinere, aflate la început de carieră, cu o experiență profesională de până la trei ani.

Invitați să dialogheze cu studenții Facultății de Litere de la programele de studii Limba și literatura franceză și engleză, Limba și literatura engleză și franceză și Științe ale Educației, profesorii au împărtășit experiențe din practica pedagogică și reflecții asupra realităților actuale ale predării limbii franceze. Întâlnirea a constituit un veritabil spațiu de dialog intergenerațional, în care experiența profesională a profesorilor s-a întâlnit cu entuziasmul și aspirațiile viitorilor absolvenți.

Schimbul de idei a pus în valoare rolul și relevanța profesiei de profesor de limba franceză, evidențiind importanța acestei meserii într-o societate caracterizată prin mobilitate, diversitate lingvistică și transformări rapide ale mediului educațional.

Printre speakerii participanți la panelul de discuții s-au numărat Ion Guțu, dr., conf. univ., expert curricular, Claudia Vișan, responsabilă a Biroului Național al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF) în Moldova, Daniela Petrov, responsabilă de proiecte AUF în Europa Centrală și Orientală, Cristina Enicov, dr., președinta Asociației Profesorilor de Limba franceză din Moldova (APFM) și Ghenadie Râbacov, coordonator al Proiectului Clase Bilingve Francofone.

Discuțiile au abordat rolul actual al profesorului de limba franceză, competențele cerute de piața muncii, precum și necesitatea adaptării strategiilor didactice la noile realități educaționale și tehnologice. Participanții au subliniat importanța formării unor profesori capabili să integreze metode inovatoare de predare, să valorifice diversitatea culturală și să stimuleze motivația elevilor pentru învățarea limbilor străine.

Evenimentul a fost moderat de Silvia Guțu, șefa Centrului Universitar Francofon al USM, alături de doi foști bursieri ai programului „Allocations de stage local dans les Associations des Professeurs de français” subvenționat de AUF-ECO și Centrul Regional Francofon pentru Europa Centrală și Orientală: Anastasia Caraulan și Daniel Botnari, studenți ai Universității de Stat din Moldova.

După panelul de discuții, participanții au luat parte la un atelier de lucru colaborativ, în cadrul căruia studenții și profesorii au explorat și au „remixat” strategii didactice pentru predarea, învățarea și evaluarea limbii franceze. Activitatea s-a încheiat cu prezentarea produselor realizate de studenți, care au propus soluții creative și adaptate contextelor educaționale actuale.

Prin această inițiativă, Centrul de Angajabilitate Francofon al USM își propune să consolideze legătura dintre formarea universitară și realitățile profesionale, oferind studenților oportunități de dialog direct cu actorii sistemului educațional și contribuind la dezvoltarea unei noi generații de profesori, capabili să răspundă provocărilor contemporane ale educației.

Published vineri, 13 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Turul de trei zile la USM, dedicat elevilor din întreaga țară s-a încheiat cu succes

Peste 1500 de tineri sunt acum mai hotărâți în alegerea parcursului lor academic, după ce au vizitat timp de trei zile universitatea noastră. Liceeni din 38...

Rectorul USM, în vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, în vederea consolidării...

AVIZ privind examinarea privind examinarea tezei de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru evaluarea tezei de doctor habilitat cu tema Problema Basarabiei în context internațional (1853-1878), la specialitatea 611.02 – Istoria românilor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved