Una dintre cele mai importante personalități ale literaturii române contemporane, profesor emerit al Universității din București, scriitorul Mircea Cărtărescu a primit cu emoție și recunoștință Titlul onorific „Doctor Honoris Causa” al Universității de Stat din Moldova, în cadrul ședințe solemne a Senatului USM, organizată cu prilejul prezenței domniei sale la Chișinău. Distincția a fost acordată în semn de înaltă apreciere pentru contribuția excepțională adusă dezvoltării literaturii române și universale, studiilor literare și promovării valorilor culturale românești în spațiul internațional.

La eveniment au participat Liliana Nicolaescu-Onofrei, filologă, deputată în Parlamentul Republicii Moldova; Mihai Mitrică, director executiv Asociația Editorilor din România; Lidia Bodea, doctor în filologie, directoarea Editurii Humanitas, vicepreședintă a Asociației Editorilor din România; Maria Șleahtițchi directoarea Muzeului Naţional al Literaturii Române din Chișinău, oameni de cultură și reprezentanți ai mediului academic.

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, a menționat în cadrul evenimentului că este o onoare deosebită pentru instituție să-l aibă în comunitatea sa academică pe scriitorul și profesorul universitar Mircea Cărtărescu, personalitate marcantă a literaturii contemporane, a cărui operă și activitate intelectuală reprezintă un reper de excelență, inspirație și dialog cultural autentic pentru mediul universitar.

Laudatio, prezentat de Nina Corcinschi, directoarea Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu Hașdeu” al USM, a pus în lumină importanța operei și a activității academice a laureatului, subliniind impactul major al creației sale asupra literaturii contemporane. Printr-o operă vastă, care cuprinde poezie, proză, eseu, jurnal și critică literară, Mircea Cărtărescu s-a impus ca un reper intelectual de prim rang, fiind astăzi cel mai tradus scriitor român și un autentic ambasador al culturii române în lume.

Doctor în Filologie, autor al unei teze fundamentale dedicate postmodernismului românesc, Mircea Cărtărescu a parcurs toate treptele carierei universitare la Facultatea de Litere a Universității din București, contribuind substanțial la formarea mai multor generații de studenți și cercetători. Activitatea sa academică și literară a fost recunoscută prin numeroase premii și distincții naționale și internaționale, precum și prin conferirea titlului de Doctor Honoris Causa de către universități de prestigiu din România și Europa.

Momentul înmânării distincției marchează o etapă simbolică importantă în relația Universității de Stat din Moldova cu una dintre cele mai reprezentative personalități ale culturii române contemporane. Ne bucurăm că suntem martorii acestui frumos moment prin care Universitatea de Stat din Moldova își consolidează capitalul științific și cultural român.

Published marți, 10 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Șase doctoranzi ai Universității de Stat din Moldova – beneficiari ai Burselor FMS (Fondul Mondial al Savanților)

Universitatea de Stat din Moldova reconfirmă statutul de lider în domeniul cercetării, după ce șase dintre cei zece beneficiari ai Programului de Burse oferit de Fondul...

Elevii Colegiului de Ecologie au elaborat rețete de produse cosmetice la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM

Un grup de elevi de la Colegiul de Ecologie din Chișinău a participat la o sesiune practică privind formularea și obținerea unei pudre de față, sub...

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara au semnat un Acord de colaborare

Consolidarea cooperării academice și instituționale, prin dezvoltarea mobilităților pentru studenți și cadre didactice, implementarea proiectelor educaționale și de cercetare, organizarea de activități comune, precum și extinderea...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved