Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova a organizat ieri, 10 februarie, o masă rotundă pe subiectul: „Reforma administrației publice locale: de la structură la funcții – modelul reformei administrative funcționale integrate (RAFI)”, dedicată prezentării și analizei modelului RAFI, ca soluție pentru o reformă funcțională a administrației publice locale din Republica Moldova.

Evenimentul a reunit experți din mediul academic, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, ai societății civile și ai structurilor asociative ale APL, pentru a analiza direcțiile strategice de reformă în acest domeniu. În centrul discuțiilor s-a aflat prezentarea unei propuneri de politică publică ce promovează o abordare bazată pe practicile moderne, axată pe funcționalitate, modelul RAFI fiind evaluat ca un instrument-cheie pentru sustenabilitatea primăriilor și îmbunătățirea calității serviciilor publice oferite cetățenilor.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de schimburi de opinii, concluziile urmând să fie analizate și integrate de către autori în propunerea de politică publică și expediată în adresa factorilor interesați.

_________________________

Masa rotundă face parte din acțiunile stabilite de Memorandumul de înțelegere semnat între Școala de Administrație Publică a USM și CMI – Fundația pentru Pace Martti Ahtisaari în cadrul proiectului „Susținerea dialogului instituționalizat și sustenabil privind UTA Găgăuzia”, implementat de CMI cu susținerea Suediei.

Published miercuri, 11 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Doriţi să faceţi un stagiu de practică la Parlamentul german?

Bundestag-ul german în colaborare cu Freie Universität Berlin, Humboldt-Universität Berlin, Technische Universität Berlin vă invită să candidaţi pentru o Bursă Parlamentară Internaţională (IPS) cu durata de...

Alegeri la USM pentru desemnarea a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională

Miercuri, 10.06.2020, conform prevederilor Codului Educaţiei, Cartei USM și Regulamentului privind formarea şi funcţionarea Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (CDSI) al USM au fost organizate alegeri...

ANUNȚ

La data de 10 iunie 2020, au fost aleşi membrii CDSI, din rândul cadrelor didactice titulare ale USM, prin vot direct, secret şi liber exprimat de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved