Din numele comunității academice a Universității de Stat din Moldova, rectorul Igor Șarov a adresat un mesaj de felicitare Universității de Stat din Comrat, cu prilejul aniversării a 35 de ani de activitate consacrată excelenței în educație superioară și formare profesională.

În cadrul evenimentului festiv dedicat acestei aniversări, rectorul USM a înmânat rectorului Universității de Stat din Comrat, Serghei Zaharia, Diploma de Onoare, din numele Consiliului Național al Rectorilor din Republica Moldova, expresie a înaltei aprecieri pentru contribuția instituției la dezvoltarea învățământului superior și a colaborării interuniversitare. Distincția simbolizează respectul, deschiderea și solidaritatea academică dintre cele două comunități universitare.

De asemenea, rectorul Igor Șarov a înmânat și Diploma de onoare a Universității de Stat din Moldova.

„Fie ca acest moment aniversar să constituie nu doar o reflecție asupra unui parcurs instituțional valoros și a realizărilor notabile, ci și un nou punct de referință pentru consolidarea parteneriatelor, extinderea cooperării academice și afirmarea continuă în sprijinul formării tinerelor generații de specialiști”, a subliniat rectorul Igor Șarov în mesajul său.

Transmitem Universității de Stat din Comrat sincere felicitări și urări de durabilitate, prosperitate și noi performanțe academice.

Published miercuri, 11 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

ZIUA EUROPEI 2020:TRADIȚIE ÎNTRU SOLIDARITATE

Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an...

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved