Universitatea de Stat din Moldova a dat startul celui de-al doilea tur al Campaniei de Informare și Conștientizare „Integritatea e alegerea ta”, dedicat studenților de la ciclul I – licență și frecvență redusă. Inițiativa include desfășurarea cursului „Etică și Integritate academică”, parte integrantă a demersurilor instituționale de consolidare a standardelor academice.

Programul va implica peste 3600 de studenți ai USM, care vor parcurge modulele de instruire și vor susține teste grilă de evaluare. La final, participanții vor obține certificate de absolvire, confirmând parcurgerea procesului formativ și asumarea principiilor de conduită academică responsabilă.

Cursurile se vor desfășura până la mijlocul lunii martie curent. Acestea sunt organizate  în baza Ordinului Ministerului Educației și Cercetării al Republici Moldova.

Published joi, 12 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Susţinerea tezei de doctor în științe ale educației „Managementul timpului în învăţarea autoreglată a studenţilor”

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe ale educației „Managementul timpului în învăţarea autoreglată a studenţilor” Pretendent: Reaboi-Petrachi Viorica Conducător ştiinţific: Şevciuc Maia, doctor în...

Alegerea experților externi, membri ai CDSI al USM

Joi, 18 iunie 2020, la USM s-a desfășurat ședința Senatului USM. Una dintre chestiunile-cheie de pe ordinea de zi au constituit-o alegerile a doi experți externi...

Facultatea de Litere a USM are un nou decan

Doctorul în filologie, conferențiarul universitar, Adriana Cazacu a fost aleasă în funcția de decan al Facultății de Litere, astăzi, 18 iunie, în cadrul ședinței Senatului Universității...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved