Elevii Liceului de Invenție și Creativitate „Prometeu-Prim” și ai Liceului „Aristotel” din Chișinău au efectuat o vizită la Universitatea de Stat din Moldova, manifestând un interes deosebit pentru Filiera Francofonă de Drept a Facultății de Drept. În cadrul întâlnirii, aceștia au avut oportunitatea de a se familiariza cu specificul programului, cu particularitățile studiilor juridice în limba franceză, precum și cu oportunitățile academice și profesionale oferite de acest parcurs de formare.

Evenimentul a reunit reprezentanți implicați în promovarea educației francofone și a cooperării academice. Tinerii au fost salutați de coordonatoarea Filierii Francofone de Drept, dr., conf. univ. Vitalina Bahneanu, de Claudia Vișan, directoarea Biroului Național al Agenția Universitară a Francofoniei în Moldova, precum și de profesoarele Victoria Razmerița Gutium și Galina Laiu, reprezentante ale instituțiilor de învățământ partenere.

Vizita se înscrie în activitățile proiectului educațional și de cooperare „Unis par la diversité”, inițiativă orientată spre consolidarea dialogului intercultural și a colaborării dintre instituțiile de învățământ preuniversitar și mediul universitar din Republica Moldova și România. 

Proiectul este realizat în parteneriat cu Liceul „Lucian Blaga”, Universitatea de Stat din Moldova – Facultatea de Drept și Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă”. Prin activitățile sale, inițiativa promovează valorile toleranței, respectului reciproc și valorizării diversității culturale, facilitând apropierea elevilor de mediul academic universitar.

Published miercuri, 18 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Senatul Universității de Stat din Moldova s-a întrunit într-o nouă ședință

Senatorii Universității de Stat din Moldova s-au întrunit într-o nouă ședință, desfășurată astăzi, 26 mai, în cadrul căreia au fost examinate și aprobate o serie de...

Anunț: USM organizează workshop-ul „Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Republica Moldova: politici, inovare și transformare digitală în educație”

În cadrul proiectului Erasmus+ CBHE MEDIA Project, Universitatea de Stat din Moldova organizează pe 09 iunie 2026, Workshop-ul „Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Republica...

Universitatea de Stat din Moldova a participat la evenimentul de încheiere a Săptămânii Educației organizat de MEC

Mii de tineri, sute de întrebări și multă curiozitate – aceasta a fost atmosfera de ieri, 24 mai, de la Chișinău Arena, unde Universitatea de Stat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved