Într-o atmosferă academică de dialog și reflecție critică, astăzi, la Universitatea de Stat din Moldova a fost prezentată o lucrare de referință semnată de reputatul istoric prof. univ., dr. hab. Sorin Șipoș, prorector al Universității din Oradea. Evenimentul a reunit studenți, cadre didactice și cercetători, care au participat la o dezbatere aplicată asupra unei teme relevante pentru istoriografia românească..

Monografia, intitulată „Între Orient și Occident. Imaginea Principatelor Române în relatările călătorilor străini (1710–1810)”, a fost lansată în prezența rectorul USM, Igor Șarov, precum și a decanului Facultății de Istorie și Filosofie, Igor Bercu, alături de membri ai comunității academice. Alegerea USM drept spațiu de prezentare, subliniază relația solidă de colaborare dintre cele două universități și deschiderea comună spre proiecte științifice de anvergură. 

Lucrarea propune o analiză a modului în care călătorii străini au perceput Moldova și Țara Românească în secolul al XVIII-lea, surprinzând dihotomia culturală și politică a unui spațiu aflat între influența otomană și cea occidentală. Dincolo de valoarea documentară, volumul oferă un model de scriere a istoriei naționale eliberate de constrângeri ideologice, contribuind semnificativ la studiul istoriei mentalităților și al identității românești. Pentru studenți și cercetători, această monografie se anunță a fi un suport teoretic și metodologic valoros în explorarea acestui curent istoric.

Published joi, 19 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Memorandum de colaborare între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea George Mason din SUA cu privire la susținerea și dezvoltarea inițiativelor educaționale interculturale

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea George Mason din Statele Unite ale Americii au semnat un Memorandum de colaborare, având ca obiectiv stimularea activităților și...

Universitatea de Stat din Moldova, mai aproape de viitorii studenți la târgurile universitare din țară

Universitatea de Stat din Moldova a fost prezentă la târgurile universitare desfășurate pe 4 aprilie la Căușeni și Bălți, unde a interacționat direct cu sute de...

Studenții Universității de Stat din Moldova au participat la forumul minților tinere – Simpozionul Internațional pentru Studenți și Tineri Cercetători „InterCulturalia”

Aflat la cea de-a VIII-a ediție, „InterCulturalia” a reunit peste 200 de tineri din România, Franța, Maroc, Spania, Italia și Canada, printre care s-au regăsit și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved