Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, România, au semnat un Memorandum de cooperare care stabilește cadrul oficial pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniile științei, educației și culturii. Subiectul a fost discutat în cadrul unei întâlniri desfășurate la USM, la care a participat și prorectorul pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale al USM, Vladimir Dolghi.

În cadrul întrevederii a fost reconfirmată participarea Universității de Stat din Moldova într-un parteneriat european care vizează depunerea unei propuneri de proiect în cadrul Programului Orizont Europa, orientată spre dezvoltarea durabilă regională. Reuniunea a fost dedicată identificării și structurării direcțiilor comune de cooperare internațională, cu accent pe agricultura inteligentă, securitatea alimentară, consolidarea rezilienței instituționale și societale, schimbul de expertiză și dezvoltarea de inițiative comune cu impact regional.

Tatiana Bulimaga, șefa Departamentului Cooperare Internațională al USM, și prof. dr. Ingrid Nicolaescu, coordonator CENAC, au evidențiat configurarea parteneriatului pentru această inițiativă europeană și importanța consolidării cooperării academice și de cercetare în vederea pregătirii unei propuneri competitive.

Dr. ing. Laurențiu Pavelescu, președintele Patronatului de Dezvoltare Durabilă România – Republica Moldova (PDDRM), a subliniat relevanța acestei colaborări pentru mediul de afaceri din Republica Moldova și România, evidențiind potențialul transferului de cunoștințe și al inovării în sprijinul dezvoltării economice. La rândul său, Radu Burduja, director executiv al Institutului Euro-Atlantic pentru Consolidarea Rezilienței, a reiterat importanța cooperării cu societatea civilă pentru creșterea rezilienței la provocările societale actuale.

Memorandumul prevede implementarea de proiecte comune de cercetare, dezvoltarea și desfășurarea unor programe academice în parteneriat, publicarea în comun a rezultatelor științifice, precum și organizarea de conferințe, simpozioane, cursuri și alte activități de interes comun. Totodată, un accent deosebit este pus pe mobilitatea studenților, cadrelor didactice, cercetătorilor și a personalului administrativ, la nivel de licență, masterat și doctorat.

Published joi, 19 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – consolidează cooperarea interinstituțională

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov și reprezentanții Facultății de Istorie și Filosofie lect. univ., dr. decanul Igor Bercu, și prof. univ., dr. Emil...

Anunț privind calendarul campaniei electorale și declararea zilei desfășurării alegerilor pentru funcția de rector al USM

În temeiul procesului-verbal nr. 8 din 13 februarie 2026 al ședinței Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat din Moldova (C.D.S.I.), prin care a...

De la structură la funcții: Școala de Administrație Publică a USM lansează modelul RAFI pentru reforma APL

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova a elaborat Propunerea de politică publică „Reforma administrației publice locale: de la structură la funcții...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved