Departamentul Lingvistică Română și Știință Literară al Facultății de Litere, USM, în parteneriat cu Direcția Cultură a Primăriei Chișinău și Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”, a organizat pe 26 august un eveniment destinat publicului larg – concursul „Dictare pentru fiecare”. Concursul, aflat la a V-a ediție, este prilejuit de Sărbătoarea națională „Limba noastră”, celebrată anual la 31 august.

Organizatorii și-au propus să motiveze participanții – profesori, elevi și studenți, funcționari, bibliotecari etc. – să-și testeze abilitățile de scriere corectă în limba română. Finalitatea concursului „Dictare pentru fiecare” este de a-i determina pe cetăţenii Republicii Moldova să promoveze cunoașterea limbii române în conformitate cu normele actuale.

La evenimentul de lansare a concursului au luat parte prorectorul USM dr. hab. Aurelia Hanganu, șefa Departamentului Lingvistică Română și Știință Literară dr. conf. Elena Varzari, prodecanul Facultății de Litere dr. conf. Ludmila Usatâi, șefa Direcției Cultură a Primăriei Chișinău Valentina Volontir, directorul general al Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” Mariana Harjevschi, profesori, participanți.

Pentru dictare a fost ales un text de complexitate medie, care a fost dictat de profesori titulari din cadrul Facultății de Litere. Juriul, constituit din doctori conferențiari și lectori universitari cu experiență în predarea limbii române, a evaluat lucrările urmărind respectarea strictă a normelor gramaticale, ortografice și de punctuație.

Pentru a afla rezultatele concursului urmăriți pagina de facebook a Facultății de Litere a Universității de Stat din Moldova: www.facebook.com/litereusm, site-ul oficial al Direcției Cultură a Primăriei Municipiului Chișinău www.directiacultura.md

Procedura de premiere va avea loc pe  31 august 2021 pe Aleea Clasicilor, în cadrul festivităților dedicate Sărbătorii naționale „Limba noastră” ce vor începe de la ora 10:00.

Published joi, 26 august 2021

Anunțuri și Comunicate

GALA CERCETĂTORILOR JUNIORI 2026: PERFORMANȚĂ ȘI EXCELENȚĂ LA UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Universitatea de Stat din Moldova a organizat etapa finală a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești, ediția a XXX-a, cu genericul „Angajamentul tinerilor în promovarea dezvoltării...

Luna Francofoniei 2026, la USM: excelență academică, creativitate și performanțe

Universitatea de Stat din Moldova a marcat cu succes Luna Francofoniei 2026 printr-un program amplu de activități academice, culturale și formative, desfășurat pe parcursul lunii martie...

Subproiectele TehFarmCosm și BIOTEHN, finanțate de Banca Mondială, continuă să genereze valoare

Un grup de elevi ai Colegiului de Ecologie din Chișinău, specialitatea Tehnologia produselor cosmetice și medicinale, însoțiți de profesoara Tatiana ERHAN, dr. în științe chimice, au...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved