În data de 26 februarie 2026, Universitatea de Stat din Moldova și Centrul de Resurse pentru Formare Continue a găzduit Atelierul de instruire dedicat angajaților organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, responsabili de arii curriculare/discipline școlare.

Evenimentul a fost realizat în cadrul proiectului „REFLECTÎnvățare de calitate prin sistemul de la egal la egal din Moldova”, care își propune să contribuie direct la dezvoltarea individuală și profesională a cadrelor didactice, directorilor, inspectorilor, formatorilor, a studenților – viitori pedagogi, prin promovarea unei culturi a vizitei la clasă și reflecție asupra predării.

La eveniment a participat domnul Marin Dolință, coordonator al proiectului REFLECT, care a împărtășit experiențe și perspective privind valorificarea rezultatelor proiectului în instituțiile universitare, precum și obiectivele și direcțiile de dezvoltare ale proiectului pentru angajații OLSDÎ.

Atelierul, facilitat de dna Oxana Paladi, dr. hab., prof. univ și Tatiana Turchină, Șefa CRFC, a avut genericul „REFLECT – Predare și Învățare de calitate. Observarea lecțiilor și feedbackul de calitate.” Reprezentanți din 7 OLSDÎ (Călărași, Căușeni, Cimișlia, Nisporeni, Orhei, Rezina, Ștefan-Vodă) au fost prezenți în sala de curs, fiind încadrați într-un proces activ și interactiv de însușire a fundamentelor teoretice ale abordării REFLECT, prin explicarea: principiilor de bază ale modelului, caracteristicilor unei predări de calitate, sensului vizitei la clasă și suportului colegial și a rolului reflecției sistematice în îmbunătățirea proceselor de predare–învățare. Această etapă a facilitat înțelegerea unei perspective comune și a creat un cadru pentru activitățile ulterioare.

Pentru a transforma teoria în practică, formatorii au organizat exerciții aplicative, precum: analiza situațiilor educaționale reale prin prisma principiilor REFLECT, identificarea zonelor de creștere în activitatea didactică, simularea unor procese de reflecție individuală și colectivă. Aceste activități au avut rolul de a dezvolta capacitatea participanților de a reflecta critic asupra propriei practici de vizită la clasă și de a formula soluții de îmbunătățire. Ca urmare a instruirii participanții au fost solicitați să exerseze competențele prin vizita la clasă la 3-5 colegi.

Proiectul „REFLECT Faza II –Învățare de calitate prin intermediul sistemului de la egal-la-egal în Republica Moldova” face parte din programului-cadru al Agenției Elvețiene de Cooperare și Dezvoltare „Promovarea educației civice active” (FACE) în Moldova, implementat în cooperare cu Ministrului Educației și Cercetării și Universitatea Pedagogică din Zürich, Elveția.

Atelierul a consolidat ideea că reflecția pedagogică contribuie la dezvoltarea unei culturi profesionale bazate pe responsabilitate, claritate și progres vizibil în educație.

Published vineri, 27 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Doamna Otilia Dandara a fost confirmată oficial în funcția de rector de Ministerul Educației și Cercetării

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova adresează felicitări doamnei Otilia Dandara cu ocazia confirmării oficiale în funcția de rector al Universității de Stat din...

Lecție publică la Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al USM dedicată relațiilor dintre Republica Moldova și Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al Universității de Stat din Moldova a organizat, la 17 martie, lecția publică „Controlul judecătoresc al deciziilor automatizate: transparență...

Activitatea științifică și rezultatele Institutului de Matematică și Informatică – discutate în cadrul Consiliului de Administrație

Principalele direcții de activitate, rezultatele științifice și perspectivele de dezvoltare ale Institutului de Matematică și Informatică „Vladimir Andrunachievici” au fost discutate astăzi, 17 martie, în cadrul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved