Platforma de formare și cercetare interdisciplinară în domeniul arheologiei „Vasile Pârvan” a Universității de Stat din Moldova a găzduit, în perioada 25-28 februarie 2026, lucrările colocviului internațional „Statut și prestigiu în epoca fierului și cea romană în spațiul tiso-nistrean”.

În cadrul colocviului, cercetători din Republica Moldova, România și Germania au discutat despre artefactele, care au putut să exprime statutul social în perioada cuprinsă între circa 1200 a. Chr. și 500 p. Chr.

Printre acestea se remarcă incintele fortificate, structurile de habitat de dimensiuni mari, construcțiile funerare, precum și diferite piese descoperite atât în așezări, cât și în morminte, care puteau fi obținute cu dificultate, sau care cereau un efort considerabil pentru a fi produse.

Revenirea, în cadrul acestui forum științific, la abordarea pieselor arheologice, a siturilor  sau a structurilor arheologice în calitate de simboluri ale statutului social a oferit noi piste pentru analiza structurii sociale a comunităților umane din epoca fierului și cea romană din spațiul tiso-nistrean.

La eveniment, deopotrivă cu cercetătorii consacrați, au participat studenți, masteranzi și doctoranzi ai Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova.

Întrunirea științifică a fost organizată de către Centrul de Arheologie „Ion Niculiță”, USM în colaborare cu Institutul de Arheologie Preistorică a Universității Libere Berlin, în cadrul subprogramului 011501 ArHe – „Patrimoniul arheologic preistoric și antic din regiunea de silvostepă a Republicii Moldova: cercetare interdisciplinară și valorificare științifică”.

Published luni, 2 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

EBERSWALDE UNIVERSITY FOR SUSTAINABLE DEVELOPMENT, GERMANY – MOBILITĂȚI ACADEMICE PENTRU STUDENȚII UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, EBERSWALDE UNIVERSITY FOR SUSTAINABLE DEVELOPMENT, GERMANY, oferă, pentru semestrul II(de primăvară) al anului...

ȘCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE UMANISTE DIN CADRUL CONSORȚIULUI NAȚIONAL ADMINISTRAT DE UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

ANUNȚ Se anunţă susţinerea publică a tezei de doctorat cu titlul: TEORIA VARIABILITĂȚII ȘI APLICABILITATEA EI LA LIMBA ROMANA DIN REPUBLICA MOLDOVA, elaborată de către studenta-doctorandă BOTNARI Liliana...

Școala de toamnă, la final

În pofida pandemiei, am reușit și în anul acesta să organizăm Școala de toamnă, bineînțeles, cu respectarea strictă a regulilor valabile pentru această perioadă. Școala internațională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved