Studiile de calitate se dezvoltă într-un mediu modern, echidistant și transparent – principii care definesc activitatea celei mai mari instituții de învățământ superior din țară, Universitatea de Stat din Moldova. Peste 500 de elevi din diferite raioane ale Republicii Moldova au avut ocazia să se convingă de acest lucru sâmbătă, 14 martie, descoperind că USM poate fi o alegere potrivită pentru a desfășura studiile acasă. 

Vizita a început cu o prezentare generală organizată la MEDIACOR, susținută de prorectorul USM, Georgeta Stepanov, unde liceenii au aflat mai multe despre misiunea instituției, oferta academică și oportunitățile pe care le pot valorifica în anii de studii. La eveniment a fost prezent și Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Adriana Cazacu. 

Ulterior, elevii au vizitat facultățile, unde au participat la activități de informare și tururi ghidate, alături de profesori dar și reprezentanți ai Centrului de Ghidare în Carieră și Relații cu Piața Muncii din cadrul USM.

Activitățile au fost organizate în două tururi, iar participanții au aflat detalii despre programele de studii, infrastructura universității și viața studențească. De asemenea, tinerii au vizitat spațiile educaționale și au discutat cu reprezentanți ai facultăților, care le-au oferit informații despre specializările disponibile și perspectivele profesionale după absolvirea instituției.

Vizita face parte din campania națională „Învață în Moldova”, lansată de Ministerul Educației și Cercetării, cu scopul de a informa elevii despre oportunitățile de studii pe care le pot valorifica în Republica Moldova. 

Universitatea de Stat din Moldova este pregătită să întâmpine și alți absolvenți dornici să își construiască viitorul acasă, prin programe de studii moderne, conectate la standardele academice internaționale. 

#ÎnvațăînMoldova și #AlegeUSM!

Published luni, 16 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Doriţi să faceţi un stagiu de practică la Parlamentul german?

Bundestag-ul german în colaborare cu Freie Universität Berlin, Humboldt-Universität Berlin, Technische Universität Berlin vă invită să candidaţi pentru o Bursă Parlamentară Internaţională (IPS) cu durata de...

Alegeri la USM pentru desemnarea a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională

Miercuri, 10.06.2020, conform prevederilor Codului Educaţiei, Cartei USM și Regulamentului privind formarea şi funcţionarea Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (CDSI) al USM au fost organizate alegeri...

ANUNȚ

La data de 10 iunie 2020, au fost aleşi membrii CDSI, din rândul cadrelor didactice titulare ale USM, prin vot direct, secret şi liber exprimat de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved